Delictul de prietenie

Există în lumea presei aşa-numitul delict de prietenie. Mai precis, dacă X sau Y nu mai sînt freventabili de sus la o aumită publicaţie la care scrii şi tu, s-a terminat. Ori îi îngropi, ori te îngropi şi tu împreună cu ei. Nu cred în această filosofie ultimativă. Dacă te dai ziarist, o accepţi. Dacă eşti ziarist,îţi asumi prieteniile, chiar dacă rişti pe moment să nu mai ai unde să-ţi faci meseria din această cauză. Şi nu te plîngi din acest motiv. Adică nu spui ceva de  genul „Ştiţi, eu sînt prieten cu Cristian Pătrăşconiu, dar să nu se afle!” Sau „Sînt coleg cu Mirela Corlăţan, dar să rămînă între noi!” Spun asta ca unul care a avut şi funcţii de conducere în presa noastră. Şi care crede că în momente de criză ceea ce ne leagă e tocmai acest delict de prietenie. Sau dacă vreţi, de solidaritate.