Dezminţire. Tot regretul

Povestirea lui Gabriel Liiceanu despre care am scris în postarea anterioară e , de fapt, o ficţiune. Scrisă la persoana întîi, dar ficţiune.  Cu alte cuvinte întîmplarea pe care i-am atribuit-o adolescentului Gabriel Liiceanu nu a avut loc. Trebuie să recunosc că m-am înşelat, convins că acest text care va apărea în antologia „Poveşti de dragoste la prima vedere” la Editura Humanitas continuă linia prozei nonficţionale din „Uşa interzisă”.  Azi am primit un mesaj din partea autorului cu precizarea că povestirea sa e un text de ficţiune, nu relatarea unei amintiri din adolescenţa sa. Regret că i-am produs neplăceri prezentînd această povestire  ca pe o experienţă personală .