La Fundația Academia Civică a apărut ultima parte a jurnalului doamnei Doina Cornea. Însemnări din anii 1988 – 2008. Cu o prefață de Ana Blandiana din care citez: „Există în acest jurnal al Doamnei Doina Cornea, din anii de maximă persecuție și primejdie, o asemenea fervoare metafizică, o asemenea dorință de a descoperi adevăratul sens al lucrurilor, de a despărți ceea ce este esențial și peren de ceea ce – oricît de dureros – este derizoriu, încît întămplările din solul cărora cresc plantele luminoase ale gîndurilor se estempează pînă la dispariție, așa
La Fundația Academia Civică a apărut ultima parte a jurnalului doamnei Doina Cornea. Însemnări din anii 1988 – 2008. Cu o prefață de Ana Blandiana din care citez: „Există în acest jurnal al Doamnei Doina Cornea, din anii de maximă persecuție și primejdie, o asemenea fervoare metafizică, o asemenea dorință de a descoperi adevăratul sens al lucrurilor, de a despărți ceea ce este esențial și peren de ceea ce – oricît de dureros – este derizoriu, încît întămplările din solul cărora cresc plantele luminoase ale gîndurilor se estempează pînă la dispariție, așa c um realitatea din spatele tablourilor nonfigurative devine neglijabilă.” Reproduc și mottoul acestui jurnal, o însemnare a Doinei Cornea, din 23 februarie 1984: „Eu cred că spiritul nu moare, ci rămîne tînăr, suplu și creativ, atunci cînd întreține o egală disponibilitate față de trecutul trăit și față de viitorul presimțit sau prefigurat prin speranță. De aceea nu se poate trăi nici fără amintiri, nici fără speranțe, căci numai prin ele prezentul dobîndește două dimensiuni importante: cea a orientării și cea a mîntuirii.”. O carte minunată care nu poate fi citită decît pe îndelete. V-o recomand.
