Hotărâsem că nu mai scriu nimic despre Cotidianul, însă ultima plecare de acolo merită câteva rânduri: Viorel Ilișoi. Niciodată n-am știut, citindu-i textele, unde se termina realitatea și cam care erau momentele în care își lăsa reportajele pe mâna condeiului său formidabil. S-a jurat că nu a exagerat niciodată, chiar a amintit niște nume de martori, și l-am crezut. Acum, dacă aș fi șeful unei redacții, Viorel ar fi printre primii 3-5 oameni pe care aș vrea să-i aduc. Să ne înțelegem, nu încerc să-i fac reclamă, nici n-ar avea nevoie. Mai spun doar că m-a
Hotărâsem că nu mai scriu nimic despre Cotidianul, însă ultima plecare de acolo merită câteva rânduri: Viorel Ilișoi. Niciodată n-am știut, citindu-i textele, unde se termina realitatea și cam care erau momentele în care își lăsa reportajele pe mâna condeiului său formidabil. S-a jurat că nu a exagerat niciodată, chiar a amintit niște nume de martori, și l-am crezut. Acum, dacă aș fi șeful unei redacții, Viorel ar fi printre primii 3-5 oameni pe care aș vrea să-i aduc. Să ne înțelegem, nu încerc să-i fac reclamă, nici n-ar avea nevoie. Mai spun doar că m-a uimit modul în care a reușit să se reinventeze, să se adapteze: dintre toți reporterii de la Cotidianul, cei mai mulți foarte tineri, Ilișoi, un ziarist hârșâit și comod, a devenit primul/singurul ce s-a adaptat rapid și complet vremurilor, devenind un model de jurnalism multimedia. Aici găsiți un text, de fapt, o anchetă despre care eu zic, deși nu este deloc cel mai potrivit cuvânt, că e savuroasă. Iar mai jos, un episod din celebrele sale "Momente și spițe". Enjoy
