”Asociaţia Municipiilor din România (AMR) solicită Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Finanţelor Publice să respecte legislaţia în vigoare privind asigurarea finanţării transportului elevilor în interiorul municipiilor /oraşelor de la bugetul de stat”, a transmis, marţi, Asociaţia, printr-un comunicat de presă, citat de
News.ro
.
Reprezentanţii Asociaţiei conduse de liberalul Emil Boc se referă la proiectul de Ordonanţă de Urgenţă, iniţiat de MEN, prin care se intenţionează modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.AMR acuză că, prin modificările preconizate ”nu se va asigura finanţarea transportului local al elevilor (în interiorul municipiilor/oraşelor) din bugetul de stat, transferând această obligaţie autorităţilor locale”.Potrivit AMR, Legea 226/2020 (care a modificat Legea educaţiei naţionale / 1/2011) stipulează clar, fără evhivoc, că ”Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, pe tot parcursul anului calendaristic”, finanţarea asigurându-se de la bugetul de stat.