Nu sunt eu primul care scrie despre asta, cu siguranță nu o să rămân nici ultimul: presa online din România e mai ceva decât un cowboy criță în vestul săbaltic. Regulile există doar pentru a fi încălcate, copyright-ul e o vorbă cu un înțeles demult uitat, fraierul asistă neputincios cum <strong>putoarea, dibace mânuitoare de copy/paste</strong>, își face gușa mare din pontul pe care el l-a primit, din zecile de telefoane pe care el le-a dat, din orele sale pierdute pentru o documentare. Exclusivitatea de presă e mai moartă decât Dumnezeul lui Nietzsche.
Ca business, loaza
Nu sunt eu primul care scrie despre asta, cu siguranță nu o să rămân nici ultimul: presa online din România e mai ceva decât un cowboy criță în vestul săbaltic. Regulile există doar pentru a fi încălcate, copyright-ul e o vorbă cu un înțeles demult uitat, fraierul asistă neputincios cum putoarea, dibace mânuitoare de copy/paste, își face gușa mare din pontul pe care el l-a primit, din zecile de telefoane pe care el le-a dat, din orele sale pierdute pentru o documentare. Exclusivitatea de presă e mai moartă decât Dumnezeul lui Nietzsche.
Ca business, loaza dă oricui lecții despre maximizarea profitului, investește în câțiva studenți hămesiți, în niscai servere și, cât îl lasă inima ori mintea, în SEO/NEO/CEO/LEO ori alte abrevieri șmechere. Calculatoarele SH și le-a asigurat deja pe barter. Ah, uitasem de apartamentul în care funcționeză mustăria, din respect pentru doamna mama sa, cu care îl împarte, trebuie să plătească și întreținerea.
Fraierul, aici a se înțelege că vorbim despre patronul primului fraier, pompeză în telefoane, abonamente la agenții de presă, benzină, chirie și altele trebuincioase. Tot așteaptă să vină ziua în care banii i se vor întoarce. Eventual, înmulțiți. Cum conceptul de cutie a milei e marcă înregistrată a popimii, singura sursă e publicitatea. Care publicitate, cel puțin în România, se vinde vrac, pe trafic, pe afișări, nu pe calitatea audienței, nicidecum pe litri de sudoare. Banii, oricum puțini, sunt împărțiți între fraier și trântor. Întrebați-vă cât e de corect. Acum dați și răspunsul. Unii spuneți că e o formă de furăciune care ar trebui stârpită, alții că așa e-n viață. Celor din urmă vă răspund că nu neapărat grija patronului o port eu, altceva mi-a făcut degetele să aibă fierbințeli, prima parte, aia despre copy/paste. Am amintit și de patronul de presă pentru că situația lui, în mod firesc, e oglinda în care se privește jurnalistul, în funcție de ea se vede gras și frumos ori jigărit ca un câine rămas fără dinți.
Acum să traduc pentru cei din afara breslei, care poate că nu au înțeles prea bine ce vreau să spun. Netul românesc e plin de sute de site-uri care se ocupă cu revista presei. Nu-i nimic anormal, e bine ca informația să circule, să fie agregată. Dar până unde și mai ales în ce măsură? Ai voie, invocând fie și libera circulație a informației, unul dintre marile merite ale internetului, să iei integral un articol și să-l folosești pentru a câștiga bani cu el? Nu văd pe nimeni să spună da. Domnul de pe ultimul rând? A, dumneavoastră vă abțineți, vi se pare ok să găsiți cele mai importante știri ale zilei în același loc, dacă se poate fără alte preumblări internautice. Am să încerc să vă conving că greșiți. Nu am să vă spun despre ceea ce a stabilit cândva Clubul Român de Presă, că în mediul online pot fi preluate textele altor site-uri doar în limita a 500 de caractere. Nu domnule, nu! Asta pentru că, la fel ca multe alte lucruri hotărâte la CRP, puțini au fost cei care au catadicsit să țină seama de regula aceasta de bun simț. Am să argumentez doar că, inspirate din modelul de succes al celebrului haiduc HotNews, până și ziarele cu pedigree au pus mâna pe flintă și au ieșit la drumul mare să-și jumulească concurența de exclusivități aducătoare de trafic. Și ce vă privește pe dumneavostră, întrebați? E simplu, v-ar plăcea ca pâinea să-și reducă în fiecare zi greutatea, dar să fie ambalată în tot mai multe pungi? Lasă-mă, domnule, cu metaforele și comparațiile dumitale de doi bani, ce vrei să spui? Nimic mai mult decât că, de acum, jurnalismul se reduce la o pândă absurdă.“Stai cu ochii pe celălalt și fura-l, oricum nu are ce face”e noul principiu călăuzitor. În cazul în care ea există, onoarea de da o știre primul pălește în fața frustrării că altul, căruia scrupulele îi par doar niște accesorii stupide, o va lua dintr-o arcuire a mouseu-lui. Se instalează lehamitea, porția dumneavoastră se va reduce la trei firimituri împachetate în jumătate din Codrii Vlăsiei (cu plastic nu mai e voie).
Încă în dubii? Hai să repet ceva ce am mai spus o dată, că jurnaliștii continuă să verifice informația din trei surse, numai că ele sunt google.com, search.yahoo și search.com. Simțiți că s-a mai dus un pic din calitatea știrii pe care vă place să o asortați cafelei de la automatul corporatist al clădirii în care lucrați? Începeți să vă întrebați dacă nu cumva ar trebui să vă intereseze mai mult chiloții Simonei Sensual? Vă rog, nu vă grăbiți încă să renunțați la dreptul de a fi un om cu tot capul pe umeri, mai există o șansă: puteți să să cerneți dumneavostră între trântori și albine. Pentru că noi, bag seama, nu suntem deloc în stare să o facem.
