"La sfârșitul lui 2006, am fost anunțat că "mi s-a găsit dosarul de urmărire informativă". Când l-am citit prima oară, lucrul care m-a frapat a fost disproporția dintre mijloacele pe care Securitatea le punea în mișcare și lipsa de însemnătate a "obiectivului" care, de la bun început, eram. Cei de-acolo trebuiau, pentru a-și justifica existența, să-și creeze în permanență "obiectul muncii", să-l inventeze, să-i dea o consistență și un prestigiu pe care bietul "obiectiv", cel mai adesea, nu le avea. Își exersau mârșava meserie pe niște amărâți, chinuiți de viața
"La sfârșitul lui 2006, am fost anunțat că "mi s-a găsit dosarul de urmărire informativă". Când l-am citit prima oară, lucrul care m-a frapat a fost disproporția dintre mijloacele pe care Securitatea le punea în mișcare și lipsa de însemnătate a "obiectivului" care, de la bun început, eram. Cei de-acolo trebuiau, pentru a-și justifica existența, să-și creeze în permanență "obiectul muncii", să-l inventeze, să-i dea o consistență și un prestigiu pe care bietul "obiectiv", cel mai adesea, nu le avea. Își exersau mârșava meserie pe niște amărâți, chinuiți de viața lor de zi cu zi și crescuți în cultul precauției. Legiuni de oameni plătiți cu lefuri de cinci-șase ori mai mari decât ale noastre ne urmăreau pentru a consemna, sub forma unor rapoarte scrise în limbă de lemn, derizoriul existenței noastre cotidiene, vidul unor vieți în care nu se întâmpla nimic demn de a fi reținut, analizat, clasat și îndosariat".
Continuare, aici!
