Gabriel Liiceanu si dosarul sau de la Securitate

"La sfârşitul lui 2006, am fost anunţat că "mi s-a găsit dosarul de urmărire informativă". Când l-am citit prima oară, lucrul care m-a frapat a fost disproporţia dintre mijloacele pe care Securitatea le punea în mişcare şi lipsa de însemnătate a "obiectivului" care, de la bun început, eram. Cei de-acolo trebuiau, pentru a-şi justifica existenţa, să-şi creeze în permanenţă "obiectul muncii", să-l inventeze, să-i dea o consistenţă şi un prestigiu pe care bietul "obiectiv", cel mai adesea, nu le avea. Îşi exersau mârşava meserie pe nişte amărâţi, chinuiţi de viaţa lor de zi cu zi şi crescuţi în cultul precauţiei. Legiuni de oameni plătiţi cu lefuri de cinci-şase ori mai mari decât ale noastre ne urmăreau pentru a consemna, sub forma unor rapoarte scrise în limbă de lemn, derizoriul existenţei noastre cotidiene, vidul unor vieţi în care nu se întâmpla nimic demn de a fi reţinut, analizat, clasat şi îndosariat".

Continuare, aici!