Ghinea, mesaj dur către PSD: nu mai subminați negocierile cu UE pentru PNRR!

ghinea cristian
România a început cu stângul în privința celebrului plan PNRR, care ar trebui să ne aducă 30 de miliarde de euro în țară, pentru investiții vitale.
Proiectul PNRR trimis la Bruxelles de Ministerul Fondurilor Europene, condus de Cristian Ghinea, a fost respins de Comisia Europeană, de moment, fără a însemna vreo pierdere finală.
Președintele Iohannis a promis săptămâna trecută că România își va face temele și va reface PNRR.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunțat luni că România va depune Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pe 31 mai.
"În discuția cu președintele, cu domnul Orban, cu domnul prim-ministru și cei doi vicepremieri am convenit ca mâine, în întâlnirea pe care o să o am cu vicepreședintele Verstager al Comisiei Europene, să mergem pe calendarul de depunere pentru 31 mai pentru PNRR", a declarat Ghinea, la Parlament.
El a adăugat că discuțiile "continuă pe toate componentele".
"Continuăm discuțiile pe toate proiectele și pe toate componentele. Comisia Europeană are genul ăsta de dialog cu toate statele membre. Deocamdată un singur stat a depus. Pariul meu este că vom avea mai multe state care vor trimite după 30 aprilie decât state care vor trimite înainte. Cel puțin acestea sunt informațiile pe care le am - Bulgaria, Olanda, Finlanda, Polonia se pregătește - au anunțat că vor trimite după 30 aprilie", a arătat ministrul Ghinea.
Potrivit acestuia, "nu este niciun motiv de îngrijorare".
"Nu s-a greșit. Este o distanță foarte mare pe care trebuie să o recuperăm de capacitate administrativă, de capacitate de a propune proiecte și am făcut eforturi fabuloase în aceste trei luni, împreună cu echipa din minister, și cu toate ministerele de linie. (...) În afară de faptul că PSD vrea să puncteze niște puncte la isterie, nu e niciun motiv de îngrijorare. (...) Eu sunt foarte mulțumit că avem componenta de educație, componenta de sănătate, componenta de infrastructură de transport, componenta de creșe noi, de măsuri care sunt apreciate de comisie, cu care că aproape că a bătut palma și sunt și alte componente pe care trebuie să mai muncim foarte mult să convingem Comisia Europeană. Sunt unele probleme tehnice, sunt altele politice. De pildă, alocarea de 4 miliarde de euro pentru autostrăzi, eu consider că e o problemă politică, în sensul în care Comisia n-ar trebui să aibă o componentă pe mărirea alocării, comisia ar trebui să aibă observații tehnice", a explicat Ghinea, citat de Agerpres.
Ministrul a făcut, în context, un apel către conducerea PSD "să nu mai submineze negocierile dure cu Comisia Europeană".
"Atunci când ești într-o negociere dură cu un partener extern, atunci ești subminat de oameni care se află în treabă și fac declarații", a adăugat Ghinea.
Cristian Ghinea a mai precizat că a avut o discuție cu președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, după întâlnirea cu președintele Iohannis.
"Am avut o discuție cu domnul Orban după întâlnirea cu președintele, în care ne-am lămurit. L-am întrebat ce-a vrut să spună, domnul Orban a spus că a spus presei că sunt discuții tehnice, că s-a muncit foarte mult și s-au făcut progrese, ceea ce apreciez foarte mult. (...) A fost o discuție chiar foarte bună cu domnul Orban", a adăugat el.
Ghinea a participat luni la ședința de lucru convocată de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență. La reuniune au participat și premierul Florin Cîțu, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, vicepremierii Dan Barna și Kelemen Hunor.
Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News




























