Regret că n-am ajuns miercuri la petrecerea dată de Silviu Prigoană pentru presă. Oricum, vă rog să considerați că m-am dus. Omul mi se pare interesant și pentru mine, ca prozator – dar asta e deja altceva. E un tip care își asumă cu umor ceea ce face și care, spre deosebire de politicieni și de alte VIP-uri, nu se supără pe presă de la înălțimea importanței sale. Unii dintre dvs mi-ați reproșat că povestind acea convorbire telefonică i-aș fi ridicat o minge la plasă lui Băsescu, alții, mai rău, că i-aș fi dat „o limbă” lui Prigoană. Mie mi s-a părut
Regret că n-am ajuns miercuri la petrecerea dată de Silviu Prigoană pentru presă. Oricum, vă rog să considerați că m-am dus. Omul mi se pare interesant și pentru mine, ca prozator – dar asta e deja altceva. E un tip care își asumă cu umor ceea ce face și care, spre deosebire de politicieni și de alte VIP-uri, nu se supără pe presă de la înălțimea importanței sale. Unii dintre dvs mi-ați reproșat că povestind acea convorbire telefonică i-aș fi ridicat o minge la plasă lui Băsescu, alții, mai rău, că i-aș fi dat „o limbă” lui Prigoană. Mie mi s-a părut normal să aduc la cunoștința celor care citesc acest blog ce mi-a spus Silviu Prigoană în urma unui comentariu al meu. Dacă mi-ar fi cerut un drept la replică, era cu totul altceva – probabil că aș fi fost mai mefient. Dar dacă mi-a povestit ce s-a întîmplat la petrecere, ar fi trebuit să tac? Mai ales că mi-a spus și ce intenții are în legătură cu Primăria Capitalei. Imi pare rău că una dintre prietenele mele de pe blog, pe deasupra simpatiilor noastre politice, a folosit această postare ca să-i mai tragă o smetie lui Băsescu, în calitate de personaj citat.
Înțeleg însă – cel puțin așa sper – și punctul său de vedere.
PS la povestea cu filmările din ograda mea de la țară. Mă sună producătorul „Acoperișului deasupra capului” cu aerul că mi-a făcut o favoare că a intrat la mine în curte să filmeze, fără să-mi ceară încuviințarea. Imi sare țandăra, mai ales că aflasem că ridicase și un simulacru de casă la mine în curte. „Am vorbit cu vecinii”, îmi spune. Probabil că ceea ce aflase de la vecini era că eu nu mă prea duceam pe acolo, chestie care m-a enervat și mai mult. „Si dacă eu intru la dumneata în curte și-mi fac o coșmelie, fiindcă am vorbit cu vecinii, cum ți s-ar părea?” Să n-o luăm chiar așa: avea de gînd să-mi trimită chiria pentru că îmi folosea curtea. (Luasem între timp informații asupra acestui subiect și aflasem și care e bugetul filmului) Și-mi spune a douăzecea parte din prețul normal, cu același aer că-mi face o favoare. Recunosc că nu i-am spus producătorului că sînt la curent cu asemenea prețuri, decît după oferta lui și că l-am avertizat că dacă în ziua următoare nu-și regîndește oferta să-și ia zborul de la mine din curte. A doua zi m-a sunat, altă voce a aceleiași persoane: „Ce pretenții aveți, stimate domn?” I-am cerut o sumă sub prețul pieței, dar nenegociabilă. Peste cîteva zile, aceeași voce, dar rece: „Sînteți mulțumit, stimate domn?” Îmi pusese banii în cont. I-am răspuns și mai rece că întrebarea sa mi se pare nelalocul ei.