Foarte bun noul număr din Observator Cultural. Am avut ce citi. Mai întîi, o dezbatere pe marginea gestului lui Răzvan Penescu, în calitate de simplu spectator, de a fluiera la piesa lui Vișniec pusă în scenă la TNB. Claudiu Bleonț s-a enervat și l-a chemat pe scenă pe protestatar, invitîndu-l să spună și el un monolog. Penescu își justifică revolta în revistă, taxînd jocul isteric promovat de multe școli de teatru din România. Mi-a plăcut textul lui Penescu. Apreciez faptul că, după decenii, în sfîrșit se fluieră și pe aici. Am renunțat la "sportul" cu mersul
Foarte bun noul număr din Observator Cultural. Am avut ce citi. Mai întîi, o dezbatere pe marginea gestului lui Răzvan Penescu, în calitate de simplu spectator, de a fluiera la piesa lui Vișniec pusă în scenă la TNB. Claudiu Bleonț s-a enervat și l-a chemat pe scenă pe protestatar, invitîndu-l să spună și el un monolog. Penescu își justifică revolta în revistă, taxînd jocul isteric promovat de multe școli de teatru din România. Mi-a plăcut textul lui Penescu. Apreciez faptul că, după decenii, în sfîrșit se fluieră și pe aici. Am renunțat la "sportul" cu mersul la teatru tocmai atunci cînd am simțit pe pielea mea prăfuiala infinită a scenei și a majorității spectatorilor. Dar dacă, mai nou, se poate fluiera, parcă m-aș mai duce să văd niște piese proaste.
Continuă, apoi, polemica dintre Ciprian Șiulea și Caius Dobrescu pe marginea Raportului Tismăneanu. Am mai citat din opinia lui Șiulea pe acest blog. Și sînt în cea mai mare parte de acord. Raportul a fost de fapt o găleată cu vopsea grăbită aruncată peste o realitate plină de securiști și nomenclaturiști care sînt încă la puterea politico-financiară de pe aici. În raport, a fost speculată mai ales dimensiunea demagogică acuzîndu-se "ideologia" în bloc. Dobrescu spune că gestul a fost util. Șiulea spune că gestul ar fi fost util dacă era făcut cum trebuie. Secțiunea "literatură" la care mă mai pricep cît de cît este o fîșăreală patetică, nu are mai nimic din ce ar trebui să fie un "raport".
Îmi place mai ales teoria inițială de la care a pornit Șiulea, acea știință a eșafodajului devenită religie în rîndul intelectualilor români. Raportul Tismăneanu este un cumul al acestor vaiere publice și însuși Tismăneanu a căzut victimă acestui algoritm de reacție neadecvată (dar cu maxim efect: se mută discuția de la fond, la o simplă gîlceavă), reacționînd la acuzații aduse în articole imunde și ocolind răspunsuri aplicate la critici punctuale. Asta e, avem o întreagă istorie românească a intelectualilor care atacă furibund haznale precum Romania Mare și care camuflează orice formă de polemică normală cu semeni "din parte normală a lucrurilor" care pur și simplu au obiecții de bun-simț.
Eu am citit în varianta tipărită aceste lucruri. Pe www.observatorcultural.ro nu găsiți încă toate textele, dar puteți vedea măcar istoricul polemicii.
