Nu e nevoie de Băsescu să anunțe că am intrat în recesiune, eu am primit confirmarea în dimineața asta (duminică). Hai să vă povestesc. Mi-ar fi plăcut să continuu cu „trezit cu noaptea-n cap...”, însă e o poveste oarecum pescărească, așa că am să încerc să mă țin departe de exagerări. Deci, trezit cu soarele mijind printre gene, am purces către baltă. Unde am și ajuns. De n-ar fi fost decât valurile, broaștele, păsările, vântul și stufărișul, ai fi zis că ești pe altă lume, un fel de Dumbrava minunată, varianta lacustră.Ghinion că prin apropiere, deh,
Nu e nevoie de Băsescu să anunțe că am intrat în recesiune, eu am primit confirmarea în dimineața asta (duminică). Hai să vă povestesc. Mi-ar fi plăcut să continuu cu „trezit cu noaptea-n cap...”, însă e o poveste oarecum pescărească, așa că am să încerc să mă țin departe de exagerări. Deci, trezit cu soarele mijind printre gene, am purces către baltă. Unde am și ajuns. De n-ar fi fost decât valurile, broaștele, păsările, vântul și stufărișul, ai fi zis că ești pe altă lume, un fel de Dumbrava minunată, varianta lacustră.Ghinion că prin apropiere, deh, eram doar la marginea Bucureștiului, viețuia și țărănoiul manelist cu vilă, care n-avea somn, dar nu despre el vreau să vă vorbesc, nu. Capturile sunt cele despre care vreau să dau de veste, ca să înțelgeți mai bine că nu-i a glumă cu recesiunea. Pe primul l-am prins la undiță (lansetele le-am luat cu mine doar ca să le mai scot la aer, că erau cam palide), dar nu mi-am dat seama ce e cu el. Era atât de mic încât la început nici nu am știut dacă el s-a agățat de râmă sau dânsa încerca să-l înghită. L-aș fi păstrat -sub pretextul că îl iau să-l cresc-, numai că, dată fiind prezența zânei pe malul bălții, am făcut pe generosul și l-am eliberat. E, a venit și al doilea, iar eu tot liliac (e în loc de orb) am fost. Ăsta era ceva mai întremat, chiar dolofănel, dar unde merge suta (de milligrame), merge și mia, înapoi în apă, adică. Abia la a treia reușită am ieșit din negura ignoranței. Al treilea, care cred ca era tot primul, parcă încerca să-mi spună ceva. Ca să vedeți minune, mocirlosul pirpiriu se lăuda că e peștișorul de aur. -Caras auriu, zic, deși nu prea semăna. -Nu, peștișor de aur, perseverează. -Du-te, bre, și te-neacă, ești tot atât de prețios ca lanțul ăla din aur verde pe care l-am cumpărat pe zece ouă de la țigani când eram mic . El trece peste ironiile mele ieftine și mă expediează: e cam tare aerul de pe aici, nu-mi priește, dacă îmi dai drumul, îți îndeplinesc o dorință. Hopaaaaaa, impostorul nici măcar nu și-a făcut bine lecția. -O dorință zici, a? - Pai, da. Că oferta aia cu trei nu mai e de actualitate, am retras-o. -De ce, mă rog? -Pentru că e criză?! De ce crezi că sunt atât de pâmântiu, mi-am amanetat tot aurul ca să fac să meargă în continuare treaba. Și aproape degeaba! Deși primesc mai puține comenzi, nici pe astea nu le mai pot onora: majoritatea furnizorilor refuză să-mi mai dea pe datorie; spiriduși, blonde Playboy, cai înaripați, toate lighioanele care mă ajutau să îndeplinesc cele trei dorințe tradiționale sunt acum în șomaj tehnic; portăreii mă fugăresc cât e ziua de lungă. Îi opresc jelania. În ciuda faptului că mie portăreii îmi aduceau mai degrabă cu niscaiva bibani hulpavi, i-am șoptit ce-mi dorea inimioara și l-am lăsat să-și înece supărările. Evident, nu i-am cerut sarea cu marea, prea era necăjit, am fost rezonabil.
Timpul se scurge alene, soarele arde jucăuș, conversația e plăcută, peștele e întruchiparea discreției. Nu și prețiosul meu. Arunc. Firul vâjâie, controlez, simt, văd cum lingura se scufundă încet spre el, iar el se mișcă înceeet, conștient de forța lui. Recuperez încet, înceeeet, încet, calm, calm. Deodată, brusc, atacă. Coada lui pește aruncă apa la mari înălțimi. Îl simt. Nu, nu vei scăpa, ești al meu, al meu, te-am prins. My precious, my precious. Mă scuzați, am încurcat filmele, să revin la povestea mea. După o pauză lungă de acalmie, pluta se mișcă. Trag cu putere, cu nerăbdare, cu speranță... cu un sentiment acut de deja-vu, de cârlig atână același peștișor mirosind a faliment. -Mă, tu nu te înveți minte? Ce căutași iar aici? N-a fost nevoie să-mi răspundă, i-am citit în ochi foamea din măruntaie. Mi-am pus o nouă dorință și l-am eliberat încă o data, nu înainte de a-i da ceva de-ale gurii, să aibă, săracul. Normal, acum ați vrea să știți dacă mi-a îndeplinit sau nu vrerile, dar eu un răspuns la asta nu am. Adică, prima dorință s-a îndeplinit, dar nu știu cât a fost meritul anemicului și cât al zânei. Pe cea de-a doua am reportat-o pentru o altă zi cu soare. Și nu, nu vi le spun și vouă. De fapt, de ce naiba v-am povestit toate astea? Hmmmm... Aha, mi-am amintit! Am ajuns la redacție cu gândul să mă autoironizez pe blog că am fost la pescuit și că am prins patru pești atât de mici încât puteam să le fac poze doar dacă puneam lentile de microscop aparatului de fotografiat. Da, asta voiam să scriu, dar m-am luat cu tastele și uite ce a ieșit.
PS
Zâna m-a rugat să nu spun nimănui că ea nu a prins nimic :-)
