Îndrăgostiţii din staţia de tramvai, de Sf Valentin

Mă gîndeam că azi dau lovitura florăresele. N-au prea dat-o. Puţini bucureştenii îndrăgostiţi   fac legătura între Sfîntul Amorului, flori şi femeia iubită.  Ieri, însă, am primit telefoane cu cereri, intervenţii şi somaţii:  antologia Dragostei.  De unde să scot eu antologii? I-am dat un exemplar soţiei mele, fiindcă am scris despre ea în „Despre dragoste şi alte întîmplări”.  Nu i-am spus nimic înainte. Nici după. N-a apucat să răsfoiască măcar cartea, că i-a şi cerut-o cineva. Aşa că a aflat de la o prietenă de povestirea mea despre ea şi pentru ea. E prima oară cînd nu-i dedic explicit un text de proză. Dedicaţia era implicită.

Să mă întorc la ziua îndrăgostiţilor.  De dimineaţă, în tramvai şi la metrou, îndrăgostiţii care îşi întîlnesc iubitele la serviciu nu se dotaseră cu flori. N-am prea avut impresia unei zile speciale. Iar în privinţa politeţii faţă de femei, nici atît. Ne mîrlănim şi nu ne trece mîrlănia nici de Sf Valentin. Seara, cînd m-am întors acasă, în staţia lui 41, dialog: Un el şi o ea, el pe partea în care mă aflam eu, ea pe partea opusă. El: „Mini, mă duc în Plaza! Vii?” „Ne vedem acolo.” „Scoate bani să-mi faci cinste!”  „Eu?!” „E ziua îndrăgostiţilor, nu ziua femeii! Lasă,mă,  că am şi eu bani.”  În staţia de pe partea mea aglomeraţie, pe partea cealaltă, vreo 20 de persoane. El „Mini, te iubesc!”  Ea: „Şi eu te iubesc. Îţi fac cinste!” Lîngă mine, o domnişoară inimoasă începe să aplaude. Se mai iau cîţiva după ea. Se încropeşte o atmosferă romantică şi tocmai atunci vine, ghinion, tramvaiul de pe partea cealaltă, ca trenul din „Noaptea furtunoasă” montată de Măniuţiu  la Odeon. Pe cine să mai aplauzi? Pe vatmanul tramvaiului?