...lumea arde. Pieptanati-va!

...vorbesc cat se poate de serios. Toata lumea nu vorbeste decat de apocalipsa - e si obositor si plictisitor. Poate s-ar cuveni sa profitam de ocazie pentru a ne rearanja prioritatile. Sa zicem ca vine (nu vine), ca de maine se inchid bancile, bancomatele nu mai functioneaza si nici cartile de credit. Televizoarele si radiourile isi inceteaza transimisia, internetul "pica" si el, s.a.m.d. Apocalipsa rateaza sansa de a fi transmisa in direct. Si ce? Ne raman in continuare nimicurile cu adevarat importante: un zambet, o amintire, culorile toamnei, fosnetul frunzelor uscate intr-un parc pustiit. Ne raman oamenii. Ramanem oameni. "Arta" - spunea Eugen Ionesco - "este absolut inutila. Dar acest inutil este absoult necesar". Asa si cu nimicurile. Mi s-a reprosat, la postarea anterioara, ca ma ocup de "nimicuri". Ca intr-o lume din ce in ce mai scoasa din tatani, imi amintesc cu placere de momentele de relaxare din jungla. "Cand satul arde, baba se pipatana" - a fost formularea exacta. (In treacat fie spus, au si americanii o varianta care, talmacita, suna cam asa: "Cand Roma arde, Nero canta la harfa." Nu sunt un fan al "babelor" (al doamnelor in varsta, da:) si, cu atat mai putin, al lui Nero. Sa-i dam insa babei ce-i al babei - intelepciunea varstei. De ce trebuie, insa, sa asteptam pana atunci, cand o ditamai criza vine si ne deschide la timp ochii asupra nimicurilor astora cu adevarat importante? Pieptanati-va, asadar, imbratisati-va copii, mancati o inghetata, deschideti o carte. Cand Titanicul se ducea la fund si toata lumea intrase in panica, orchestra a continuat sa cante pana in ultimul moment. Mai omeneasca imi pare aceasta reactie, decat toate tipetele, imbrancelile pentru un loc in barca, s.a.m.d. Nimicuri?