Într-o țară așezată, cu televiziuni profesioniste și un public mai bine educat, Mircea Badea ar fi fost un prezentator acceptabil pentru emisiuni de divertisment – din acelea tipice, cu cîntecele, dansatoare drăguțe, cuplete satirice ș.a.m.d. La noi, pentru că a fost pus să discute despre subiecte serioase, e considerat cînd jurnalist, cînd analist politic. Cel puțin așa îl vede publicul: la Zece pentru România, anul trecut, a ieșit pe locul 2 la categoria „jurnaliști“ și pe locul 3 la categoria „analiști“, ceea ce l-a determinat pe Cristian Tudor Popescu (cîștigătorul ambelor categorii) să spună, cu ironie, că e ultimul bastion în calea asediului lui Mircea Badea. Nu știu cîți au observat ironia, dar accentul a fost pus unde trebuie: pe aripile audienței (care nici nu e așa de mare: o sută-două de mii de oameni, nici cît tirajul unui cotidian), realizatorul a ratat ocazia de a-și vedea de ce știe să facă mai bine și chiar a început să creadă că e jurnalist, analist, lider de opinie (susținut și de „strategia“ postului la care lucrează, și care are obiceiul să-și ruleze oamenii de casă pe la toate emisiunile, punîndu-i să-și dea cu părerea despre orice). Or, pentru asta nu are nici mijloacele adecvate, nici pregătirea necesară. A căpătat însă o aroganță fără limite: suta și ceva de mii de telespectatori și relativa înghesuială a celor care vor să-i scrie pe blogul personal „hai la mai mare“, „baftă“, „ține-o tot așa“ și alte asemenea mesaje de o mare anvergură ideatică i-au dat realizatorului-jurnalistului-analist sentimentul puterii. Așa încît se pronunță cu același aplomb despre orice și – mai ales – produce pe bandă rulantă atacuri la persoană. Se răfuiește cu toată lumea. Trec peste veșnicele monologuri împotriva lui Traian Băsescu – căci ele țin de politica postului.
Dar s-a răfuit cu colegii săi de trust Ion Cristoiu ori Cătălin Tolontan. Iar săptămîna trecută l-a porcăit – și folosesc un eufemism! – pe Horia-Roman Patapievici, în vreo două emisiuni (bașca pe blog, în uralele leșinate ale fanilor). „În cauză“ era un articol din Evenimentul zilei în care H.-R. Patapievici deplîngea „Saltul în abjecție“ făcut de televiziunile de știri. Mircea Badea produsese o glumiță de bodegă în legătură cu Elena Udrea, reluată în Jurnalul național (ziar serios, „de referință“, nu?) ca „mostră de satiră politică marca Mircea Badea“, iar H.-R. Patapievici constata degradarea felului în care televiziunile tratează persoana umană. Atît i-a trebuit: omul care stă „în gura presei“ s-a dezlănțuit. Întrucît nu stăpînește nici mijloacele satirei politice (e lucru greu!), nici talentul unui pamfletar, Mircea Badea a eșuat în jigniri și obscenitate, iar „satira“ n-a depășit nivelul clienților amețiți ai unei cîrciumi proaste. A făcut-o senin, considerîndu-se îndreptățit să ocupe timpul de emisie cu așa ceva (căci, după cum se tot laudă, „emisiunea e pe plus“, aduce bani trustului, care va să zică).
Mircea Vasilescu, Dilema Veche - foarte bun, ca de obicei! Cititi, va rog, intreg articolul - completeaza foarte elocvent perspectiva schitata in citatul amplu de maiu sus.
