Scriu acum pentru foarte puțini. Pentru mine și pentru apropiații Sandei Aronescu. Unii or fi aflat că Sanda a murit,altii mă tem că nu. Am cunoscut-o în 1991, la „Cotidianul” , după ce îi tot întîlnisem numele ca traducatoare a filmelor pe care le vedeam la TVR. O țineam și ca pe o traducătoare de mîna întîi din literatura de limbă engleză.
Era cea mai veselă și uneori cea mai nedescurcăreață femeie singură din România. Avea două fete, atunci adolescente, și spre deosebire de multe femei care fac și pe mama și pe tata copiilor lor, Sanda n-avea temeri
Scriu acum pentru foarte puțini. Pentru mine și pentru apropiații Sandei Aronescu. Unii or fi aflat că Sanda a murit,altii mă tem că nu. Am cunoscut-o în 1991, la „Cotidianul” , după ce îi tot întîlnisem numele ca traducatoare a filmelor pe care le vedeam la TVR. O țineam și ca pe o traducătoare de mîna întîi din literatura de limbă engleză.
Era cea mai veselă și uneori cea mai nedescurcăreață femeie singură din România. Avea două fete, atunci adolescente, și spre deosebire de multe femei care fac și pe mama și pe tata copiilor lor, Sanda n-avea temeri de viitor. Își botezase cîinele Jos Iliescu și, cînd îl striga, inteligentul animal se lăsa mai întîi la pămînt. Cînd am aflat că avea aproape 20 de ani mai mult decît mine, nu mi-a venit să cred. Era un camarad impecabil cu care mă tutuiam și mă sictiream fără nici o problemă. După ce ne-am despărțit - adică eu, Ștefan Agopian și Nae Prelipceanu am plecat de la „Cotidianul” , iar ea a rămas, nu i-a luat-o nici unul dintre noi în nume de rău.
După apariția Protv-ului Sanda e invitată acolo să facă faimoasa broșură-program săptămînală a acestui post de televiziune. Nu cunosc detalii, dar după ce broșura a ajuns la un tiraj absolut confortabil, Sanda s-a văzut trimisă la plimbare. Mi-a telefonat veselă să mă anunțe că a scăpat de o grijă, dar m-a și întrebat dacă nu văd vreun loc disponibil pentru ea în presă. A treia sau a patra zi, Sanda mă anunță că și-a rezolvat problema. Aproape că îi simțeam privirea veselă prin telefon, în timp ce îi auzeam vocea ușor cîrîită ca de pasăre de pradă inteligentă.
Sanda era o femeie bine educată, nu numai cultă. Pînă în 1989 făcea parte din categoria inadaptabilor utili. După aceea, această femeie mîndră fără fasoane s-a trezit la fel de iandaptabilă. La fel cum n-a pupat unde și pe cine trebuia pînă în 1989, Sanda n-a devenit pupăcioasă de ocazie nici după aceea.
Credea în Dumnezeu, astfel că atunci cînd i s-a diagnosticat un cancer direct la creier, fără nici un semn prevestitor, n-a fost contrariată și n-a luat asta ca pe o pedeapsă. Era prietenă apropiată cu Ștefan Agopian, căruia i-a povestit ce i s-a întîmplat. Prin septembrie, Agopian mi-a spus că e nasol cu Sanda, și ca va fi operată pe creier. Asta m-a prins într-un moment în care moartea bîntuia la mine în familie, așa că nu m-a atins. Apoi Ștefan Agopian mă anunță că operația a mers bine. Aproape că m-am mirat, dar dacă Sanda scăpase, ce mai era să zic.
Acum, mă sună Agopian să-mi spună că prietena noastră a murit. Ce era să-i zic. Ori că Dumnezeu a luat-o din greșeală, ori că s-a gîndit să-i scurteze drumul către Rai.
