O invitație la sinceritate stupidă. Ce ți-ai dori cu adevărat de Crăciunul acesta? Fără bla-bla-uri, doar aici, pe blog, ești anonim.
Încep eu. Dacă Moș Crăciun are urechi să mă asculte, dacă încă mai e în stare să înregistreze cereri altfel decât mecanic, aș vrea să știe că eu îmi doresc linște și entuziasm. Sunt lucrurile care îmi lipsesc cel mai tare, în ciuda faptului că, în contextul dat, probabil că par ușor antagonice.
<strong>Peace of mind</strong>, cum zic englezii, pe cât e de mare lucru, pe atât e de greu de găsit. Când nervii capului m-au împins,
O invitație la sinceritate stupidă. Ce ți-ai dori cu adevărat de Crăciunul acesta? Fără bla-bla-uri, doar aici, pe blog, ești anonim.
Încep eu. Dacă Moș Crăciun are urechi să mă asculte, dacă încă mai e în stare să înregistreze cereri altfel decât mecanic, aș vrea să știe că eu îmi doresc linște și entuziasm. Sunt lucrurile care îmi lipsesc cel mai tare, în ciuda faptului că, în contextul dat, probabil că par ușor antagonice.
Peace of mind, cum zic englezii, pe cât e de mare lucru, pe atât e de greu de găsit. Când nervii capului m-au împins, am căutat-o aiurea, deși poate că zăcea stingheră într-o carte de pe noptieră, în compania prietenilor, în supa cu găluște a mamei, într-o privire puțin sașie sau într-un zâmbet cu fălcuțe (nu mă întrebați ce înseamnă asta, nu zic). Cum timpul trece, iar eu nu reușesc să mi-o apropii decât episodic, mi-ar plăcea ca Moșul să-mi poată rezolva, măcar în prima lună a anului viitor, o relaxare completă, să las pe pustie toate grijile, închipuite sau nu, ambițiile, mărunte ori suferinde de gigantism, și doar să mă trezesc dimineața, fără nici un plan de mărire/supraviețuire/cucerire în cap. Să pot închide ochii, seara, iar singurul gând să fie că a fost o zi pe care mi-ar plăcea să o pun pe repeat.
Entuziasmul (fiecare citește cum vrea, după cât mă cunoaște, poate fi orgoliu, poate fi ambiție, merg mână în mână). Îmi lipsește la fel de mult, chiar dacă l-am experimentat în cantități infinit mai mari decât s-a întâmplat cu liniștea. Lui îi datorez orice, de la cariera călduță, ce implică și o devenire socială acceptabilă, până la, habar n-am, iubirea presupus adevărată sau aventurile flatante.
Dezamăgirile (mai mici ori generoase din cale-afară) l-au topit, însă, până a ajuns o lehamite greu de suportat: miticii -din trafic și de pretutindeni; politica -ce nu nu-și mai schimbă deloc țoala de cumetrie; statul- organizat după vrerea cumetrilor; presa, ca să mă leg și de domeniul în care s-a întâmplat să lucrez- îmi aduce tot mai mult cu fata invitată să poarte oglinda la sindrofia acelorași cumetri. Toate acestea mă fac să mă gândesc la zări, dacă nu mai bune, măcar unele în care să pot fi indiferent. Și-mi pare rău.
Notă de subsol, probabil inundat de regretele postării acesor rânduri:
Poate că e bine ca textul de mai sus să fie citit în cheia aceasta: întotdeauna am fost Moș Crăciunul meu preferat, dar niciodată nu m-am asaltat decât cu cereri meschine, superficiale.
