Cînd CTPopescu i-a dat, încruntat, doar o notă de trecere lui Cristian Mungiu pentru „4,3,2..” după ce filmul a fost premiat la Cannes, asta mi s-a părut o reacție de un agresiv provincialism cultural. La fel ca toate teoriile conspiraționiste care încercaseră pînă atunci să explice de ce filmele românilor nu vor pupa marele premiu pe croazetă. Ce mare lucru, filmul lui Mungiu? se interoga superior CTP, ca nu care cumva să intre în corul detestabil al lăudătorilor filmului. Și cu părerea probabilă despre sine că dacă îl laudă pe Mungiu, statuia CTP ar fi putut
Cînd CTPopescu i-a dat, încruntat, doar o notă de trecere lui Cristian Mungiu pentru „4,3,2..” după ce filmul a fost premiat la Cannes, asta mi s-a părut o reacție de un agresiv provincialism cultural. La fel ca toate teoriile conspiraționiste care încercaseră pînă atunci să explice de ce filmele românilor nu vor pupa marele premiu pe croazetă. Ce mare lucru, filmul lui Mungiu? se interoga superior CTP, ca nu care cumva să intre în corul detestabil al lăudătorilor filmului. Și cu părerea probabilă despre sine că dacă îl laudă pe Mungiu, statuia CTP ar fi putut avea de suferit de pe urma unei inevitabile subpoziționări. Dar, de ce să nu admitem, poate că lui CTPopescu filmul lui Mungiu nu i-a spus prea multe.O atitudine la fel de provincial agresivă mi s-a părut însă și aceea care a încercat să-l transforme pe Mungiu în victima selecției pentru candidaturile străine la Oscar. Să fim , totuși, onești. Inainte de festivalul de la Cannes nici unul dintre comentatorii autohtoni n-a scris sau spus că „4,3,2...” ar avea vreo șansă la premiul cel mare. Enervant mi s-a părut că și după aceea, unii dintre experții nostri, au vorbit și scris despre Mungiu din vîrful buzelor, ca și cum ar fi asistat la o victorie la loterie. Toți complexații autohtoni s-au văzut contraziși de premierea lui Mungiu.
Filmul mi s-a părut de o forță bătătoare la ochi, cu o imagine excelent decupată, cu personaje credibile artistic și cu dialoguri firești, fără a părea luate de pe stradă și lipite în scenariu. E un film care pentru sensibilitatea europeană poate semnifica mult mai mult decît pentru jurații Oscarului. Dar de aici pînă la „V-am spus eu!” că Mungiu nu a fost nici măcar selecționat pentru Oscarul celui mai bun film străin -. sau că „4,3,2...” ar fi fost refuzat din motive de politică cinematografică de selecționerii anchilozați ai Oscarului, distanța e de la o prostie provincială la alta.
Cristian Mungiu și-a plimbat filmul, în țară, după ce a cîștigat la Cannes. N-a avut mare succes la public. Ca fapt divers nici „Pădurea spînzuraților”, filmul lui Ciulei, premiat la Cannes pentru regie, n-a fost un succes la publicul autohton . De ce ar trebui atunci ca americanii să ia în brațe un film care nu se potrivește cu rețetele lor de succes? Pentru mine, faptul că filmul lui Mungiu n-a fost nici măcar selecționat la Oscar e un semn că americanii nu gustă un film despre tragedia avorturilor, la români, fiindcă în America avortarea voluntară nu e un lucru de laudă, ci dimpotrivă.
