Avea părul alb de cînd îl știu, adică de vreo 25 de ani. Și niște ochi albaștri limpezi în care te oglindeai ca într-o apă de munte. Imi plăcea și cum scria și cum vorbea – recita cu plăcere și din versurile altora și rostea cuvintele poeziei cu o avîntare și cu o delicatețe care se împercheau minunat la el. Prețuia memoria vie și îi plăcea să povestească. În el rigoarea nemțească se înțelegea perfect cu o mereu zîmbitoare toleranță de bănățean. În ultimii ani a trăit la Jimbolia, chinuit de o boală fără leac. Cînd îl mai vedeam prin București unde
Avea părul alb de cînd îl știu, adică de vreo 25 de ani. Și niște ochi albaștri limpezi în care te oglindeai ca într-o apă de munte. Imi plăcea și cum scria și cum vorbea – recita cu plăcere și din versurile altora și rostea cuvintele poeziei cu o avîntare și cu o delicatețe care se împercheau minunat la el. Prețuia memoria vie și îi plăcea să povestească. În el rigoarea nemțească se înțelegea perfect cu o mereu zîmbitoare toleranță de bănățean. În ultimii ani a trăit la Jimbolia, chinuit de o boală fără leac. Cînd îl mai vedeam prin București unde apărea pe la tîrgurile de carte, mă întreba ce mai face unul sau altul dintre prieteni. Nu se plîngea de suferință, dar îi apăruse ceva pe figură, o umbră pe care lumina superbă din ochii lui nu izbutea s-o îndepărteze. Dumnezeu să-l odihnească.
