Ieri, am fost la Vama Veche: am lansat antologia cotidianul „Cartea cu himere” împreună cu Sever Voinescu și cu Doru Bușcu pe terasa lui Șoni, Romchef. O antologie de proză fantastică universală. De data asta n-am pus nici un român, deși ar fi fost de unde. Sever și Doru au văzut cartea cu vreo oră înainte. (Sever are toată colecția literatura. Doru idem.) Îi citiseră amîndoi pe cam toți autorii antologați. Preferatul lui Sever – Gogol cu „Nasul”, Doru – Poe cu „Masca Morții Roșii”. Nu le-am propus un top, a venit vorba. Vamaioți, vreo 200, poate mai mulți
Ieri, am fost la Vama Veche: am lansat antologia cotidianul „Cartea cu himere” împreună cu Sever Voinescu și cu Doru Bușcu pe terasa lui Șoni, Romchef. O antologie de proză fantastică universală. De data asta n-am pus nici un român, deși ar fi fost de unde. Sever și Doru au văzut cartea cu vreo oră înainte. (Sever are toată colecția literatura. Doru idem.) Îi citiseră amîndoi pe cam toți autorii antologați. Preferatul lui Sever – Gogol cu „Nasul”, Doru – Poe cu „Masca Morții Roșii”. Nu le-am propus un top, a venit vorba. Vamaioți, vreo 200, poate mai mulți N-au ajuns cărțile pentru toți. Lume amestecată, atmosferă diferită de la o masă la alta. încît atunci cînd s-a întrerupt muzica să vorbim noi despre o carte nu prea mai eram sigur că oamenii aceia vor să ne audă, După noi urma să cînte Mircea Vintilă. N-aveam de unde să știu cîți dintre cei de acolo citesc, chiar dacă Șoni m-a asigurat săptămîna trecută că a văzut pe plajă mulți cititori ai colecției literatura. Vamaioții nu numai că n-au protestat că li s-a luat muzica, dar au ieșit din vinurile, berile și vodcile lor și s-au întors cu fața spre noi,și pînă am terminat, așa au rămas. Azi dimineață, cînd am făcut o plimbare pe plajă, „Cartea cu himere”, cu coperta ei neagră era pe cearșeafuri sau în mîinile celor de pe cearșeafuri. Un grup nepenetrat de șase tinere vamaioate din Constanța m-a întrebat cînd mai venim.
E prima oară cînd ajung în Vamă după 1991. Mai întîi m-am oprit în 2 Mai, din greșeală. Tixit și colo și dincolo. În Vamă, în partea dinspre Mangalia, corturi cît să umpli două hoteluri mari. Pensiuni noi cu etaj, motocicliști, mașini de toată mîna. Loc de plajă, dar și de cum se zice „socializare”. Cei mai mulți tineri. Vamaioții clasici pierduți printre ei. Iar nudiști, cîte unul ici,colo – bărbați. Unul dintre ei, tînăr musculos și cu un imens sex în repaus stătea în picioare cu brațele desfăcute, ca și cum ar fi fost propria sa reclamă. Un altul, tot în picioare, grăsuț, împodobit cu o prunișoară fără mari speranțe, stătea cu fața spre cer, de parcă ar fi așteptat o minune.
Pe terasă la Romchef, jenat că m-am rătăcit, ca orice dobrogean care ar trebui să știe malul mării pînă la bulgari. După vreo oră mă sună Sever care trăsese la un hotel din Mangalia: nu știa să ajungă la Șoni . El nu mai fusese în Vamă doar de vreo patru, cinci ani. Totul i se părea schimbat, încît își pierduse vechile puncte de reper. M-am simțit ceva mai la largul meu. Marea fără valuri. Mi-am adus aminte de Dan Deșliu și de moartea lui. Era un înotător de forță. A pornit în larg la Neptun, Marea a adus la mal a doua zi un trup umflat, cu fața plină de lovituri. Dacă tot urma să lansăm o antologie de proză fantastică, mi-am imaginat că adevăratul Deșliu a pornit înot într-o călătorie pe care a terminat-o cu bine la bulgari, unde s-a dat dispărut, și că trupul aruncat pe mal era al unui necunoscut care semăna cu el. M-am mirat că Deșliu nu m-a vizitat, noaptea, cu fața verzuie de înecat viu pe care i-o știam, să-mi spună că mi-am bătut joc, în gînd, de sinuciderea lui.
