Nu imi venea sa cred cand vedeam cum un om a carui viata s-a invartit in jurul conceptului de monarhie isi taie craca de sub picioare, de dragul unui individ care se viseaza print presedinte. Prin urmare a iesit textul publicat aici:
A DOUA ABDICARE
Este ultimul conducător de stat care a participat la cel de-Al Doilea Răzbi Mondial și care mai este azi în viață. Judecând însă după apetitul pentru umilința autoprovocată, acest argument reliefant face o piruetă și se întoarce cu 180 de grade. Este acel lider al unei națiuni pe care până și istoria l-a pus în coada listei.
Nu imi venea sa cred cand vedeam cum un om a carui viata s-a invartit in jurul conceptului de monarhie isi taie craca de sub picioare, de dragul unui individ care se viseaza print presedinte. Prin urmare a iesit textul publicat aici:
A DOUA ABDICARE
Este ultimul conducător de stat care a participat la cel de-Al Doilea Răzbi Mondial și care mai este azi în viață. Judecând însă după apetitul pentru umilința autoprovocată, acest argument reliefant face o piruetă și se întoarce cu 180 de grade. Este acel lider al unei națiuni pe care până și istoria l-a pus în coada listei. Și pe bună dreptate. Un caracter moale, de copil turnat în formă de rege adult, Mihai de Hohenzollern a fost consecvent într-o singură privință: a știut cum să evite șansa de a-și folosi titlul și pentru altceva în afară de ceremonii și de a semna acte oficiale, cu toate că le-a supraviețuit tuturor celor ce i-au pus contre istorice și l-au înfrânt sistematic.
Stalin, Groza, Pătrășcanu, Bodnăraș, Vîșinski. Le-a supraviețuit chiar și urmașilor dușmanilor săi: Dej, Ceaușescu, Hrușciov. Iar cu puțin noroc poate trăi și mai mult decât Iliescu.
Dar viața unui rege nu se aseamănă cu aceea a unui copac, pentru a fi evaluată strict în funcție de trecerea anilor. Ea poate fi descrisă după deciziile înțelepte, după faptele diplomatice, poate fi colorată de acte curajoase și de puterea de a fi un exemplu pentru supușii săi. Și în acest sens, Mihai avea câteva exemple în familie. Absent de la lecțiile de morală monarhică, după prima sa abdicare, difuzată în direct la radio, a urmat inevitabil și o a doua, transmisă însă la televizor. Pentru că sprijinirea fațișă a ginerelui său într-un demers republican, care anulează teoretic și practic orice posibilitate ca titlul de “Rege” să nu rămână doar atributul unui fotbalist talentat, este de fapt o a doua abdicare. O renunțare la principiile care l-au făcut să fie cunoscut și care, până la urmă, i-au garantat inclusiv averea de astăzi. În loc să-i ardă un bobârnac țâncului cu pretenții prezidențiale și să-i spună că românii care încă mai susțin ideea de monarhie constituțională o fac tocmai pentru că nu sunt de acord cu o republică semiprezidențială, bătrânul rege se face încă o dată preș și, aidoma unui bunic care-și răsfață copiii peste măsură, ajunge să nu mai facă diferența dintre bine și rău, dintre corect și greșit, dintre absurd și posibil.
Coroana regală din România a încetat de mult să mai prezinte calitățile date de circulația sângelui albastru în arborele genealogic. Altoii de tipul lui Radu Duda și pervertirea sistemelor de guvernare de dragul unei ambiții personale aduc aminte de coroană, ca monedă. Altfel spus, o coroană de trei parale.
