Oamenii ăia de la Muse erau altfel

Am fost la concertul Muse și Brett Anderson. Am văzut un public care m-a făcut să cred că există o Romanie și pentru de ăștia ca noi. Să vezi oameni cîntînd hiturile Suede sau Muse, dînd din cap pe o muzică mișto care nu părea făcută pentru Romania, tărîm neguros al muzicilor prăfuite purtate de rockeri cu părul făcut permanent. Sîmbătă a fost altceva, cu totul altceva decît rockeri decorați de președinți. Sîmbătă a fost altceva decît vineri, cu alte cuvinte.
Publicul. Vreun sfert erau adolescenți care încă își adaptează organismul la alcool amestecat cu muzică tare. Alt sfert era alcătuit din oamenii care vor să fie la zi cu tot ce se întîmplă în Bucureăti și care au dorința inexplicabilă pentru mine de a spune prezent și boșorogilor de la Roling Stones și celor de la Muse. Iar jumătate mi-au părut a fi oameni care se regăseau cu uimire care aruncau priviri în jur și constatau că există totuși un colțișor și pentru ei. Ăia îs România mea și a prietenilor mei. Scuzați patetismul.

Despre concert aș spune multe, dar nu am terminologie să analizez sound sau desfășurarea tehnoilogică de forțe. Am avut o nostalgie că nu i-am văzut pe Suede acum 10-15 ani, pe cînd eram în liceu, și cînd erau atît de buni. Anderson se ținea bine încă și suna mai mult decît bine, oricum. Muse au rupt, fără efuziuni în plus, fără să cerșească atenție, s-au înfipt în scenă și au livrat perfect ce aveau de livrat. Sper să nu aud și acum că n-au zis de destule ori "Hello, Romania, hello, bucharest". București n-a mai fost un oraș de provincie ultraaglomerat așa cum reușește să fie de prea multe ori...