Aflat în campanie electorală pentru alegerile din PNL, Ludovic Orban a atacat dur echipa premierului Florin Cîțu, pe care el însuși l-a propus la conducerea Guvernului României, în iarna trecută, după ce tot el a acceptat, la presiunile USRPLUS și ale președintelui Iohannis, să se retragă din poziția de prim-ministru.
”Vă spun sincer că îmi țin, deși îmi vine permanent până în gât, strigătul de revoltă față de ceea ce se întâmplă în PNL de câteva luni. Nici nu pot să pronunț sintagma echipa câștigătoare că deja este penibilă și râde toată lumea de ei. Asta nu e echipă câștigătoare, asta seamănă cu o juntă, seamănă cu o armată de ocupație care calcă în picioare în fiecare zi regulile democratice din partid, care calcă în picioare toate normele de bun simț care trebuie să caracterizeze relațiile interumane dintre noi, care încearcă să obțină susținere pentru un candidat care devine din ce în ce mai evident că nu-l vrea aproape nimeni. Cum? Prin amenințare, prin presiuni, prin scoaterea din funcții publice a celor care au curajul și bărbăția să recunoască pe față că mă sprijină”, a declarat Orban, duminică, în Vrancea, citat de News.ro.