Multe articole de înfierare a presei sub moguli. După o retorică exploatată frecvent și politic. E clar, presa nu funcționează cum ar trebui, dar nu poți s-o acuzi de tabloidizare și în același timp de manipulare politică. Tabloidizarea deșteaptă l-a dus pe adrian Sârbu în fruntea unei companii vestice importante. Cum explici asta?
Acuzațiile "la grămadă" dovedesc necunoașterea presei în adîncime. principala vină pentru care presa arată cum arată este a jurnaliștilor, a noastră. Se pare că ne pliem prea mult pe așteptările șefilor, și prea puțin pe așteptările
Multe articole de înfierare a presei sub moguli. După o retorică exploatată frecvent și politic. E clar, presa nu funcționează cum ar trebui, dar nu poți s-o acuzi de tabloidizare și în același timp de manipulare politică. Tabloidizarea deșteaptă l-a dus pe adrian Sârbu în fruntea unei companii vestice importante. Cum explici asta?
Acuzațiile "la grămadă" dovedesc necunoașterea presei în adîncime. principala vină pentru care presa arată cum arată este a jurnaliștilor, a noastră. Se pare că ne pliem prea mult pe așteptările șefilor, și prea puțin pe așteptările publicului. De cealaltă parte, publicul se poate dovedi dezgustător de previzibil. Mă plictisesc prin ineficiență reacții precum cea din 22 a Rodicăi Palade. Are fundamental dreptate, dar e atît de general și de imprecis. E mai mult vorba despre veșnicul narcisism romanesc - cel care a generat o cultură a urii și, deopotrivă, a lingușelii - ai noștri sînt sfinți, ai voștri sînt demoni.
Nu e normal atacul la adresa lui Patapievici prin tatăl său (cel din Cotidianul). Și de aceea trebuie să-i iau apărarea, e o obligație aproape deși nu cred că pot fi bănuit de concordie cu acel grup de intelectuali pe care-l reprezintă. Problema e că înjurătura și pamfletăreala nu te lasă nici măcar să te cerți cu adevărat. Nu e loc de o confruntare adevărată între intelectuali de exemplu pentru că imediat te trezești cu lături venite din zone de mare audiență pe care trebuie să le contracarezi. Patapievici scrie mult mai concret decît Palade(culmea!), cu exemple, despre o criză a presei pornind de la particular la generalizare.
Problema de societate constată că instinctele noastre morale s-au atrofiat și că toleranța față de intolerabil a devenit îngrijorător de mare. Publicul a ajuns să accepte, după criterii de alegere personală (de pildă, politice), că este normal ca oamenii să poată fi tratați cu două măsuri diferite: cu decență, dacă omul ne place; în mod degradant, dacă omul ne displace.
E o observație corectă. Presa și-a pierdut o forță de autoreglementare - nici nu cred că a avut-o vreodată pe aici. Cum o poate recîștiga? E aproape imposibil, sîntem prinși între imperativul audiențelor și crize economice succesive. Așa că etica devine o penibilă aventură personală - fiecare cît o putea duce.
Raportul Oxford Analytica, din cît a publicat Evz, nu pare decît unul dintre editorialele pe care le-am tot citit sau scris. Or, repetiția e mama tîmpelii. Bun, mogulii s-au aliat împotriva lui Băsescu și-i scad popularitatea, dar că vor să crească dezgustul publicului pentru politică?.. cred că taberele se bănuiesc între ele de prea multă inteligență. Partidele însele sînt interesate să-și conserve publicul fidel și atît, nu doar presa.
Lucrez la un mogul și am reușit să dorm liniștit noaptea. Cam asta ar fi ideea. Cît despre indignările externe, uneori seamănă, oricît de serioasă ar fi Oxford analytica, cu supărarea olandezilor cărora le place atmosfera laxă de capitalism sălbatic care îi face să care bani cu lopata de aici, iar apoi se indignează etic pentru că e foarte coruptă Romania.
Niciodată nu m-am simțit mai prins între două bărci, între două tabere propagandistice, una narcisist estică, alta cinic-vestică.
Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca