Păcatele intelectualilor

Am sesizat niște "păcate" (le-am alesmai ales pe acelea legate de situarea politică a intelectualului în acest moment) pe care le-am inventariat în timpul unei discuții la Prometheus, săptămîna trecută, condusă de HR Patapievici. Discuția a avut o temă extrem de concretă: intelectualii și Băsescu. Doru Bușcu a criticat felul naiv și neprofesionist în care au semnat intelectualii o scrisoare d susținere (la care și eu am aderat).

Ștefan Vianu a făcut distincția, în replică, între individualismul înăscut al intelectualui și un anumit spirit civic care se educă. Am înțeles din exemplele sale că nu e nevoie de strategii de marketing complexe pentru a face auzită o idee - ar fi nevoie doar de expunerea clară și de participare activă. Nu o să rezum toată discuția, o să spun doar ce am reținut, ce am apucat să spun sau nu.

Precizare - Nu înțeleg prin "intelectual" nimic pompos. Intelectualitatea este manevrarea publică a științei acumulate în medii "scolastice" (în sensul lui Bourdieu). Intelectualii se aprobă între ei ca "intelectuali", se autoproduc, își confirmă și reconfirmă statutul, asta n-o să înțeleagă niciodată Voiculescu sau vreun alt non-intelectual.

1. Isterizarea rapidă. Nu am fost de acord cu tonul apocaliptic inițiat de unii dintre semnatarii acelei scrisori. Cred că tonul isteric românesc, cu pretenții maioresciene, de radere a lichelelor nu mai poate fi folosit cu efect în spațiul public. Am auzit comparații nenumărate cu anii 90, cu trecutul glorios și activ al intelectualității nouăzeciste.

Isteria a fost justificată cîndva de venirea minerilor, de puseele antidemocratice iliesciene, dar nu mai poate fi o formă de manifestare intelectuală acum. Suspendarea lui Traian Băsescu este un lucru anormal care poate fi reglat democratic de fiecare dintre noi prin referendum. Tot ce ni se pare anormal trebuie denunțat ca atare, nu inflamat.

2. Voința poporul primează. este o bucată importantă în discursul lui Băsescu la care intelectualii GDS subscriu după o întreagă istorie de elitism afișat. este încă o confirmare a faptului că elitele nu vor alte elite, ci doar susținători care să le ridice și mai mult soclul. Dar dorința populară chiar nu e un argument (poate doar politic). Acei 322 au fost aduși de mai mult de o jumătate din "poporul" multinvocat. M-am simțit trădat doar de voturile PNL-ului. e puțin altceva, sînt mai puțini.
3. Agenda falsă. Anularea dezabterilor reale în spațiul intelectual. Continuu să cred că forța de manipulare a unui grup restrîns de intelectuali a determinat o situație tristă în pesiajul dezbaterilor de la noi. Reacția disproporționată față de orice atac, orice reproș, orice recenzie negativă chiar din partea grupului humanitas-dilema-gds. Partea onorabilă a intelectualității s-a autoizolat de potențialii parteneri de dezbateri.

Dau cel mai recent exemplu. Raportul Tismăneanu. Nu a fost discutat în esență mai deloc. Toată lumea bună s-a raportat la mîrlănia lui Vadim Tudor și cam atît. NU prea a fost citit acel document care, cel puțin la capitolul "cultură" este redactat cu o naivitate și o lipsă de acuratețe de-a dreptul jenante. Apoi, există acolo condamnări avîntat ideologice ale oricărei urme de stînga, care pur și simplu discreditează documentul. un text pe această temă a publicat Ciprian Șiulea în Timpul. Nu sînt de acord cu toate observațiile, dar este unul dintre puținele texte în care se simte adevăratul subiect "intelectual" al anului.

Persistă impresia că mulți intelectuali români stau și se perie reciproc într-un mediu închis și într-o liniște mormîntală și că, din cînd în cînd, se iau de mînuțe și fac horă în jurul Casei Poporului. Dar cam atît.
4. Urmează reproșul anulării stîngii. Este în primul rînd vina intelectualilor cu această pulsiune ideologică că nu au reușit să se impună. Deși în ultimii ani există semne că ar exista voci interesante în această direcție. Vor deveni valabile atunci cînd discursul cu sclipici de bursă în străinătate se va concretiza în texte memorabile de critică adaptată societății românești.

O stîngă românească trebuie să-și asume riscul unor lupte ideologice dure, bine articulate, cu teme clare. Deja fac alergie cînd văd că toți se rezumă la crectitudinea politică, ecologism și două trei chestii de bioetică.

5. Hipnoza mediatică.
Intelectualii români nu luptă pentru lărgire propriului cîmp cultural, ci luptă mai ales pentru a intra în spațiul mediatic. Se plătește mai bine (muncile umaniste mai ales sînt plătite mizerabil în țara asta), asta ar fi o explicație. Dar am impresia că intelectualul român rîvnește prea mult la autoritate mediatică, în locul autorității cîștigate prin scris, prin opinii elaborat formulate.

De cealaltă parte, există o întîrziere în reacție față de actualitate. Intelectualul român se situează mereu undeva la mijloc, pozînd în monah scolastic în mijlocul nebunie media și invers. Sînt prea mult preocupați de poză și de imagine.

Mai sînt și altele, precum dezintegrarea spiritul universitar de competiție, lipsa revistelor de prestigiu care să legitimeze titulatura de intelectual, salariile mizerabile din instituțiile din care se recrutează de obicei grosul intelectualilor etc. Dar aștept și observațiile voastre și revin dacă este cazul.

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca