Pe degeaba ofer scrierile de azi pentru care și semnez.
Puiu
al lui Margareta și Costică
Răducan
din Țepeștiul care m-a născut și Olăneștiul care m-a adoptat
O văd...
O văd... o văd!Vine-ncet, zgribulită, de gerul din coada anotimpului cu zurgălăi albi. Strada cu umerii lăsați de zdrențe de iarnă, spune răgușit că între noi sunt prea multe dureri.Și totuși... vine! Se apropie!Ultimele răsuflări ale iernii ce aleargă desculță, fără sutien, ne țin ascunși după aburi de țuică fiartă. Deja se scaldă îngeri în taina zâmbetului.Este clar, vine!
Pasiunea pentru dezastru ne aparține, dar stingem chiștocul pe umerii speranței în costum de baie
.Și totuși... vine!Răsare-n colțul ierbii, se hrănește cu arome de ghiocei, cocorăi, viorele și tămâioare și țopăituri de iezi în țancuri.Zâmbetul primăverii se-ntrevede printre sâni copți.Punem pariu că vine?Cad stele în memoria nopţii, latră câinii sorții, iar zăpada se tine scai de cruci în lacrimi sărate. Da, crucile-ntr-o rână, râna sorții, fac baie-n lacrima sărutului.Și ea, tot vine, se apropie...Din cerescul suspin, haita de muguri legată la ochi bântuie prin pădurea adormită.Și totuși... vine!Am văzut-o acuș vreo două ore prin Olăneștiiul ce m-a adoptat și și prin Țepeștiul care m-a născut. Un urs al ei, al iernii, sforăia nervos pe picioarele din spate. În surda beznă a cumătrei cu pufoaică albă, m-apropii de buzele răsăritului verde. Da, în icnet de zambilă văd câte visuri am scăldatÎn ochii prințesei cu pântecul verde văd cerul... văd viață.Vine primăvara!...
