Peste 100 de securişti şi informatori l-au urmărit pe Noica. Efectul ar fi putut fi miraculos

La Editura Muzeului Literaturii văz joi o carte „Noica şi Securitatea”. Prefaţă, selecţie şi îngrijirea textelor, Dora Mezdrea. Postfaţa, Sorin Lavric.Nu ştiu dacă o cunoaşteţi pe altfel discreta Dora Mezdrea – e autoarea unui proiect de anvergură, „Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii” ajuns la cel de-a patrulea volum. Dau să cumpăr cartea, preţ de tîrg 22, 30 lei. Dar Cartea, ca să zic aşa, mă aştepta. Nu că am economisit ceva bani, dar am fost încîntat de politeţea  Muzeului. Poate că a lui Radu Călin Cristea însuşi.  Am citit pînă acum vreo 100 de pagini. Note informative, rapoarte, „discuţii” cu Noica. Dar ce-mi vine, cunoscînd acribia autoarei volumului, mă uit la sfîrşit şi descopăr că peste 50 de securişti s-au ocupat de Constantin Noica, de la generali la tablagii. Acestora li se alătură vreo 30 de informatori. Iar dacă mai adăugăm băieţii aflaţi în activitate şi azi pe la SIE sau pe la SRI sărim binişor de sută, ceea ce pare să fie un record de audienţă din partea Securităţii pentru o singură persoană. Apoi am căutat în stînga şi în dreapta să văd dacă măcar unul dintre securiştii care l-au urmărit pe Noica şi-a dat un doctorat în obiectivul urmărit. Nimic. Vă daţi seama ce-ar fi însemnat un doctorat despre opera orală a lui Noica realizat chiar de unul dintre cei care l-au urmărit? Cît despre colaborarea cu Securitatea a lui Noica, ea e absolut paradoxală. Cînd vorbea cu un securist sau cu altul dintre cei care s-au ţinut după el, în loc ca ei să-i spună ce are de făcut, el le spunea ce ar trebui făcut pentru propăşirea culturii române, încît îi lăsa, mai de fiecare dată, în ceaţă. Noica a refuzat în închisoare, chiar bătut, să devină informator şi n-a acceptat nici după ce a fost eliberat din puşcărie decît să discute cu securiştii pentru a le da lecţii de cultură şi pentru a-i transforma, din ceeea ce erau, în apărători ai culturii române.