România· 2 min citire

Portofel cu 1000 de euro restituit unui cetățen finlandez. În România

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 16 iun. 2009, 18:46

"Un cetățen finlandez și-a recuperat, cu sprijinul polițiștilor de frontieră, portofelul pierdut într-un mijloc de transport din București. În data de 15.06. polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Aeroport Henri Coandă au fost sesizați de către o persoană, care își desfășoară activitatea în cadrul aeroportului, că în autobuzul de linie ce face legatura cu municipiul București, a găsit un portofel pierdut. În portofel se aflau peste 1.000 euro, un card bancar, precum și un permis de conducere eliberat pe numele unui cetățean finlandez. Polițiștii de frontieră

"Un cetățen finlandez și-a recuperat, cu sprijinul polițiștilor de frontieră, portofelul pierdut într-un mijloc de transport din București.

În data de 15.06. polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Aeroport Henri Coandă au fost sesizați de către o persoană, care își desfășoară activitatea în cadrul aeroportului, că în autobuzul de linie ce face legatura cu municipiul București, a găsit un portofel pierdut. În portofel se aflau peste 1.000 euro, un card bancar, precum și un permis de conducere eliberat pe numele unui cetățean finlandez. Polițiștii de frontieră au contactat ofițerul de legatură de la Ambasada Suediei, reprezentant pe zona Scandinavia, care a efectuat demersurile necesare pe lângă reprezentanța diplomatică a Finlandei din București, pentru identificarea persoanei. Ca urmare a demersurilor efectuate, polițiștii de frontieră au reușit să contacteze persoana în cauză, cetățeanul finlandez Mikael P., în vârstă de 27 ani, și în aceeași zi s-au întâlnit cu acesta, restituindu-i portofelul cu bunurile pierdute. Cetățeanul finlandez le-a multuțmit polițiștilor de frontieră pentru sprijinul acordat. "

Ce au făcut polițiștii de frontieră nu prea mă interesează, e în fișa postului, despre cel care i-a sesizat e de vorbit. Am încercat să dăm de el, în fond, cineva care nu bagă în buzunar 1000 de euro e un mic erou într-o țară cu oameni săraci și pofiticioși ca românii. Am aflat doar că e o femeie și că e angajată la aeroport. Nici un nume, nici o pretenție de recompensă. Felicitări, doamnă!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Mai multe știri din România