Potîrnichiile din Parlamentul României

Parlamentarii români – majoritatea lor – se luptă aprig cu pesimismul și cu scepticismul. Fac tot ce depinde de ei pentru a anula orice iluzie în ce îi privește; luptă vitejește pentru a risipi orice îndoială cu privire la sensul acțiunilor lor. Mă refer, încă o dată, la majoritate; ba chiar, la marea lor majoritate.
Știrea sună așa: parlamentarii nu au aprobat, joi, solicitarea presedintelui privind organizarea unui referendum pentru votul uninominal, pentru ca nu s-a obtinut numarul necesar de voturi "pentru”. E fără echivoc. “Trimișii” noștri – ascunși pe liste de partid făcute din pixul șefilor – fug de ideea votului uninominal. Sigur, decizia Parlamentului e una consultativă; un referendum - cum e cel cerut de președintele Traian Băsescu- se va organiza și fără aprobarea Parlamentului. Însă, rămîne faptul ca atare; refuzul grosolan, fuga de responsabilitate, în fond, fuga de oamenii care i-au trimis acolo unde sînt acum.
Acum vreo două luni am scris un text în care, în ciuda faptelor, pledam în continuare pentru a investi rațional în instituția profund democratică numită Parlament. Nu îmi tai mîna cu care am scris un asemenea text. Azi faptele care îngroasă imaginea negativă a acestei institutții sînt mult mai multe (și mai grețoase). Pentru consolidarea democrației în România avem însă nevoie de Parlament. Vreau să spun că situația de azi nu e fără ieșire.
Iată o posibilă soluție – care poate fi un util punct de plecare pentru o dezbatere. Vine de la Societatea Academica din România si a fost trimisă spre public astăzi.  Reproduc intregral mai jos datele propuse de expertiza doamnei Alina Mungiu si sînt curios să aflu părerea voastră. Vă mulțumesc anticipat.

Ce fel de uninominal?
Haideți să modelăm întrebările de referendum. Nu e chiar așa de greu.

• de Alina Mungiu-Pippidi

Nici calitățile, nici defectele votului uninominal nu sînt exact cele care se spune că sînt în dezbaterea noastră publică. Subiectul nu se poate discuta în format magazin sau de scandal. Dacă se ajunge la referendum, cum ar fi normal, publicul trebuie să știe exact ce alege.
Întrebarea, unică, va putea propune doar una din formele de mai jos, la care electoratul se va pronunța prin da sau nu. Cu riscul unor simplificări, o să trec în revistă pe scurt dezavantajele și avantajele în ce privește cele trei forme de uninominal în discuție.
1. Forma propusă de PSD este vot majoritar în două tururi de scrutin, ca la alegerile pentru primar. Are cel mai mare avantaj asupra formării unei majorități mai clare în Parlament. Acest proces de manufacturizare a unei majorități se realizează prin supradimensionarea partidelor care intră în turul doi față de cele eliminate din turul întîi, care pot dispărea complet de pe scena politică, cum se întîmplă în Franța cu Frontul National. Uninominalul în două tururi elimină cel mai mare dezavantaj al votului majoritar, scăderea reprezentativității. Dacă candidatul tău iese din turul întîi, te reorientezi în turul doi. Partidul cu care simpatizezi e  obligat să negocieze între cele două tururi de scrutin pentru susținerea candidaților rămași în cursă, și votanții sînt îndemnați public să se reorienteze către un candidat sau altul, deci știi cu cine e aliat partidul tău și nu te poți trezi că după alegeri se aliază cu cine nu trebuie. Candidații au circumscripții clare, deci fiecare alegător simte că are control asupra lor. În Franța, el funcționează pentru că există un pact nescris prin care se evită alianța cu Frontul Național, care are un procent asemănător cu România Mare. Pe această regulă informală, de bună cuviință, că nu se fac concesii extremismului, se bazează succesul sistemului. Ar merge asta la noi, unde oricine se face frate cu dracu' ca să treacă puntea? Mai există riscul ca migrația să fie stimulată. Cei aleși direct de electorat se vor considera posesorii votului popular, devenit un capital pe care îl pot pune într-o valiză și duce la alt partid. Azi, primarii migrează de peste două ori mai mult decît parlamentarii, care sînt aleși pe liste. O posibilă întrebare la referendum ar putea suna astfel: Sînteți de acord să vă alegeți reprezentantul pentru Senat, ca și pe cel pentru Cameră votînd direct în circumscripții uninominale, și nu pe liste, în două tururi dacă nici un candidat nu întrunește majoritatea din turul întîi?
2. Formula propusă inițial de ApD și susținută de Alianță este un vot mixt. Are avantajul că păstrează o proporționalitate decentă, și că jumătate din locuri se distribuie uninominal. Are dezavantajul că tot partidul stabilește candidatul, și că circumscripțiile sînt formate din regiunile de dezvoltare, niște ficțiuni statistice fără identitate. Influența sa asupra formării unei majorități clare, de care avem mare nevoie, este mai slabă ca în sistemul PSD. Jumătate din locuri se pun tot pe liste. Ca și în sistemul precedent, riscul migrației e mai mare ca azi. O întrebare de referendum ar suna cam așa: Sînteți de acord să alegeți jumătate din cei care vă reprezintă în Parlament (se poate spune în ce Cameră) prin vot direct uninominal, iar jumătate indirect pe liste de partid?
3. Formula propusă de coaliția pentru un Parlament Curat- Alegeri Europene, în care sînt și ApD, și SAR, și alte organizații, și care nu a fost adoptată pentru alegerile europene era de vot uninominal preferențial opțional, căruia i se mai spune și "uninominal pe listă". La o circumscripție în care partidului îi revine un loc, pe buletinul de vot vor fi doi sau trei candidați din același partid, cei care vor să candideze, și chiar votantul va hotărî pe care îl preferă. Votanții care nu cunosc pe candidați pot vota punînd, pe partea stîngă a paginii, ștampila pe sigla de partid, ceilalți votează pe partea dreaptă un candidat al acelui partid. Cine șampilează doar partidul, dă de fapt votul indirect și candidatului din poziția 1, pus acolo de partid. Cine vrea să aibă un cuvînt de spus în privința candidatului ștampilează pe nr. 3, sau 4, pe cine preferă, și atunci acel candidat primește votul. E singura formulă în care candidatul nu este desemnat de partid, deci numărul total al candidaților va fi mai mare. Formula nu place partidelor pentru că stimulează competiția internă, deși candidații pot fi triați prin reguli interne. Nu are impact asupra formării unei majorități, fiind o formulă proporțională, dar în mod clar nu comportă nici un risc.  O posibilă întrebare ar suna în genul: Sînteți de acord ca, pe lîngă sigla de partid să vă puteți alege reprezentantul dintre mai mulți candidați ai aceleiași formațiuni politice?
Riscurile acestor sisteme electorale sînt evidente. Dar ele sînt mult mai mici decît înainte de 2007. România europeană e o democrație stabilă, chiar dacă disfuncțională. NU mai contează dacă votul avantajează un partid sau altul, vorbim de partide care fac parte din familii europene. Argumentele mele contra din perioada în care PSD avea 50% în sondaje și un asemenea vot ar fi adus un partid stat pe scena politică nu mai sînt valabile astăzi. Circumstanțele s-au schimbat.
Nici o formulă aleasă de noi nu va rezolva însă peste noapte problemele clasei politice, și mai ales cea principală, comportamentul profitor și iresponsabil al unei mari părți din ea. O să ajute să diferențiem mai bine între cei onești și ceilalți? Numai, și e un numai foarte mare, dacă va exista un partid care va miza pe integritate și va avea grijă să fie mult mai curat decît celelalte. Dar dacă vreun partid ar avea acest curaj el ar cîștiga mai mult și azi, chiar cu sistemul electoral actual.