PSD o rade pe ”fata lui Orban” de la șefia TVR. Ramona Săseanu a stat liniștită grație liderilor PNL

tvr saseanu orban
Ramona Săseanu, adusă de la Craiova de Ludovic Orban și numită spre stupoare întregii prese românești șefă la TVR, are zilele numărate.
La instalarea ei în funcție cu ajutorul fostului președinte al PNL, G4Media a scris că Ramona Săseanu are un CV discutabil în media, cu unele aspecte chiar curioase.
”Ramona Săseanu, validată de conducerea PNL pentru a fi numită director interimar al TVR, apare în 2015 într-un interviu luat pentru TVR 3 unei ghicitoare care dezlega cununii și descânta de deochi în vârtelniță”, scria publicația citată, pe 10 mai, anul trecut.
Detalii, AICI.
”Câinii” presei au lătrat degeaba, caravana Ramonei Săseanu a mers liniștită, dar acum pare că se oprește, însă nu pentru că PNL a recunoscut eroarea imensă comisă de Ludovic Orban - deoarece el a numit-o pe Săseanu, iar Cîțu i-a prelungit mandatul interimar -, ci deoarece Opoziția a înțeles că TVR nu poate continua fără o conducere respectată în piața media, care nu se poate realiza în condițiile prelungirii mandatului Ramonei Săseanu.
PSD a atacat la Curtea Constituțională legea privind aprobarea Ordonanței de urgență 89/2021, care are ca obiect de reglementare asigurarea continuității conducerii interimare a celor două servicii publice de radio și de televiziune, în cazul mandatelor stabilite prin hotărârea Birourilor permanente ale Senatului și Camerei Deputaților, scrie Agerpres.
Social-democrații fac referire la alte decizii ale CCR prin care se preciza că alegerea conducerii interimare a celor două instituții de presă a fost neconstituțională.
PSD consideră că Parlamentul este cel care trebuia să inițieze procedurile privind alegerea conducerii celor două societăți.
În sesizarea către CCR se mai spune că în cazul acestei ordonanțe s-a încălcat principiul bicameralismului, mai exact, în Camera decizională s-a adoptat o altă reglementare, total diferită de cea adoptată de prima Cameră, modificând substanțial voința inițiatorului, relatează aceeași sursă.
În presa de investigație au apărut informații certe despre salariul șefei TVR din vremea Doinei Gradea.
Astfel, leafa lunară, plus sporurile și alte bonusuri conduceau la un venit net de 4.300 de euro, adică peste 200 de milioane de lei vechi.
De menționat că salariul unui profesor debutant este de 10 ori mai mic.
Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News




























