Azi am avut din nou senzația că PSD e tot mai mult un partid de supraviețuitori. Întoarcerea la unanimitatea aparent triumfătoare de la alegerea lui Adrian Năstase ca președinte al partidului din urmă cu ani e un semn că Mircea Geoană nu mai are zile multe la conducerea PSD. Dar și un semn că acest partid a ajuns la capătul resurselor sale. Dacă Adrian Năstase a ajuns salvamarul PSD e limpede că partidul a intrat la apă. Asta nu neapărat din cauza bubelor lui Năstase, care e invitat periodic la DNA, pentru tratament, ci pentru că în acest partid a pătruns în ultimii
Azi am avut din nou senzația că PSD e tot mai mult un partid de supraviețuitori. Întoarcerea la unanimitatea aparent triumfătoare de la alegerea lui Adrian Năstase ca președinte al partidului din urmă cu ani e un semn că Mircea Geoană nu mai are zile multe la conducerea PSD. Dar și un semn că acest partid a ajuns la capătul resurselor sale. Dacă Adrian Năstase a ajuns salvamarul PSD e limpede că partidul a intrat la apă. Asta nu neapărat din cauza bubelor lui Năstase, care e invitat periodic la DNA, pentru tratament, ci pentru că în acest partid a pătruns în ultimii trei ani o frică patologică de viitor.
Prin întoarcerea la omul din Zambaccian și de la Cornu, PSD recunoaște că n-a știut să crească alți pui decît pe cei cu care se lăuda fermierul Năstase pe vremea cînd era premier. Iar cel care a orchestrat aria nostalgiei după vechea invincibilitate a partidului e bătrînul Iliescu, care a cîștigat din gros voturi pentru Năstase. Victoria lui de azi s-ar putea să facă din PSD o trupă care va începe să cînte prin cîrciumi de cartier, cu Adrian Năstase în rol de gurist specializat în „Îți mai aduci aminte, doamnă?”
