N-am cine știe ce mare lucru de spus. Am postat doar ca să pun un link prin care să retrimit la un text la care am muncit o săptămînă și care s-a scurs pe croll în jos într-o jumătate de zi. Mi se pare puțin cam nedreaptă situația; în plus, cred că a fost citit insuficient și neglijent. Dar dacă tot v-am deranjat, o să fac și o mică legătură cu titlul și o să-mi permit cîteva remarci. 1. Noica în pușcărie a citit Marx. N-avea altceva de citit e-adevărat, dar el a conchis că i-a prins bine. Deci poți să nu fii marxist și să citești Marx. Nu e nici o rușine, are pagini chiar haioase. În plus,
N-am cine știe ce mare lucru de spus. Am postat doar ca să pun un link prin care să retrimit la un text la care am muncit o săptămînă și care s-a scurs pe croll în jos într-o jumătate de zi. Mi se pare puțin cam nedreaptă situația; în plus, cred că a fost citit insuficient și neglijent. Dar dacă tot v-am deranjat, o să fac și o mică legătură cu titlul și o să-mi permit cîteva remarci.
1. Noica în pușcărie a citit Marx. N-avea altceva de citit e-adevărat, dar el a conchis că i-a prins bine. Deci poți să nu fii marxist și să citești Marx. Nu e nici o rușine, are pagini chiar haioase. În plus, e și hegelian. Ca și Derrida pe alocuri, nu? Ca și Noica întrucîtva. Weber l-a citit pe Marx. Ricoeur l-a citit pe Marx. Iată, nu e nici o nenorocire să-l citești pe Marx. Și mai gîndiți-vă la o chestie de bun simț: dacă vreți să înjurați un autor e firesc să-l citiți măcar.
2. Nu sînt și nu voi fi niciodată marxist, dar Marx mi se pare că trebuie citit sau măcar răsfoit, iar felul în care el a gîndit, în circumstanțele vremii sale, trebuie înțeles, criticat - în sensul analitic al termenului - înjurat dacă doriți, sau măcar priceput cît de cît, în cele cîteva articulații principale ale teoriei sale. Nu înseamnă că dacă îl citesc pe Bruno mă transform, ca prințul din poveste, din broască în magician al Renașterii. Și asta fiindcă anumite mecanisme intuite de el, de Marx adică, s-ar putea să vi se pară interesante și să n-aibă nici o legătură cu ansamblul sistemului. Uneori poți găsi diamante și-n gunoi, așa cum pe vremea războiului unii mai scoteau dinți de aur din danturile morților. Și, pe bune, de unde ideea asta tîmpită că dacă citești Marx te murdărești pe creier, iei rîie ideatică? Ce, dacă citești "Păcală" pleci cu ușa de la apartament în spinare pe străzi? Sînt oameni care au citit Marx și nu s-au făcut marxiști. Majoritatea. Cum la fel, o altă majoritate e a celor care s-au făcut marxiști întîi, apoi n-au citit un rînd din Marx. E atît de greu de acceptat aceste banalități?
3. Vorbim toată ziua de comunism că a fost rău, că așa și pe dincolo. Uităm însă un mic amănunt: comunismul n-a existat. Da, n-a existat. Ar fi urmat să existe, dar la sfîrșit de tot, hă-hă-hă, cînd se termina istoria. Toate regimurile numite generic și impropriu "comuniste" au fost de fapt socialiste, adică niște regimuri pregătitoare, propedeutice cum ar veni. De aia URSS însemna Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, deci Socialiste - subliniez, la fel cum RSR, era Republica Socialistă România, ș.a.m.d. Au mai existat și mai există încă și Republici Populare (China, Coreea, etc), dar și astea tot socialiste erau. Partidele unice din aceste țări erau comuniste (PCUS, PCR, PCC, etc), țările însă nu. Nici cei care se declarau comuniști nu erau atît de tîmpiți. Țările mergeau cică, înaintau în pași măreți - vorba vine - către comunism, dar nu ajunsese nici una acolo și nici nu ar fi ajuns vreodată, iar marea majoritate a ștabilor și activiștilor știau și una, și alta. Firește, la începutul acestor regimuri mai erau și naivi, dar cu ei s-a rezolvat rapid socoteala. Ceea ce ați trăit dvs și eu n-a fost comunism, a fost un regim socialist condus de un partid unic, totalitar, oligarhic și pretins comunist. Inițial, vorbesc de România, acest socialism a fost impus în forță de un partid foarte dur și s-a bazat pe suportul direct și fățiș al unui aparat sovietic de presiune/represiune, dar și pe un atelaj propagandistic stalinist și filo-rus. Apoi, după '53, odată cu eliminarea definitivă a rămășițelor grupării Pauker, partidul a devenit oligarhic, centralizat și naționalist ca propagandă și a lăsat-o un pic mai moale, alternînd ani buni represiunea cu relaxarea, după o stilistică a strîngerii șurubului într-o piuliță ruginită: două spire-n sus, un pic de unsoare, două spire-n jos, iar un pic de unsoare. Motivele erau de două tipuri mari și late și nici unul n-avea legătură cu cauza comunismului: 1)controlul societății de către o elită politică de tip oligarhic, formal ideologică și 2) luptele intestine pentru putere la vîrful acelei elite, adică la vîrful PCR. După ce Dej și-a asigurat supremația și s-au înțepenit în mîna lui levierele puterii, lucrurile s-au mai potolit. Balamucul a reînceput, cum era și firesc într-o oligarhie monobloc, în momentul succesiunii: așa a apărut Ceaușescu, care a accelerat întîi ușor, apoi urît de tot, dinspre oligarhie spre autocrație, astfel că vîrful PCR a devenit. de fapt, un soi de curte feudală de prost gust, care n-avea nici o legătură cu comunismul, nici măcar cu socialismul, alta decît retorica goală și penibilă, amestec grotesc de naționalism istoricist de tip romantic, poetică joasă de curte și sloganuri marxistoide. Mai mult, feudalismul a devenit evident în momentul în care familia aristocratică Ceaușescu și-a arătat intențiile dinastice pregătindu-l pe Nicușor pentru succesiune, băgîndu-i-o pe gît pe Poliana, ca în cea mai ordinară mezalianță feudală, doar că de data asta urmașul la tron moștenea un regat socialist, plin de iobagi legați de glie, cărora măria sa le oferea în loc de bordei și-un rînd de țoale, o casă la bloc, o salopetă și-o bască. Pe bune, monșerilor, dar ceea ce voi numiți "comunism", mai ales începînd cu anii '80 ai secolului trecut, nu era decît o monstruozitate feudaloidă, mix de muzică folclorică și elemente ideologice de modernitate de secol XIX, amestec vulgar de vodă paranoic și, culmea, îmburghezit, împodobit în cap cu pene roșii, ex-sovietice, cu o piele de leopard african trasă peste umeri, cu sceptru de aur în gheare, iar de la brîu în jos cu ițari oltenești și opinci de piele de lup dacic - ediție neaoșă, varianta de colecție. Dacă mă întrebați pe mine, ceaușismul, căci doar așa putem să-i spunem cu sens, a fost cel mai kitsch regim politic inventat vreodată de omenire în epoca modernă. Un regim care, dacă n-ar fi fost criminal, ar fi meritat toate hohotele noastre de rîs. Ba nu, regimul lui Kim Jong-il, care e de fapt un Kim Ir-sen al II-lea, a fost, si este inca, infiorator mai feudal si mai criminal.
PS
Deci sfatul meu e simplu: cititi și gîndiți înainte de a înjura! Așa cum mă citiți pe mine și mă înjurați după, puteți să-l citiți și pe Marx și să-l înjurați apoi. E simplu. E genial de simplu.
Re-precizari necesare pentru unii, deși inutile pentru alții:
1. Nu sînt marxist
2. Nu voi fi marxist
3. Și Țuțea a fost de stînga în tinerețe; si l-a citit pe Marx.
4. Marx nu a fost un tîmpit. Doar puțin cam nervos, cam agitat ca om, fanatic, resentimentar, nasol ca soț, dezordonat, neglijent cu bistarii, neparolist uneori, dar și-a iubit mult copiii și într-un fel pentru ei (si pt cauza comunismului:) l-a stors de bani toată viața pe Engels. Care Engels da, era prostuț după părerea mea, cam prea curvar și cu gusturi stîlcite ideologic în materie de femei - prefera fustele proletare, și era teribil de netalentat ca polemist. Deci pe Engels nu vi-l recomand.
Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News




























