România· 7 min citire

Recunoașteți personajele? Test cu piesă de Eugen Ionescu

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 17 nov. 2009, 18:41

Am citit cu amuzament textul lui Liviu Antonesei despre situația “ionesciană” legată de centenarul marelui dramaturg. Nu știam că doamna Marie-France Ionesco, fiica scriitorului, depune eforturi disperate pentru trecerea neobservată în România a aniversării a 100 de ani de la nașterea tatălui (data exactă este 26 noiembrie). Din dorința de a-l celebra doar în spațiul francez, domnia sa a pus interdicții ciudate privind jucarea pieselor lui Eugen Ionescu pe scenele românești sau privind reeditarea unor scrieri la editurile românești.   Cât de absurd! Cum să împiedici celebrarea lui Ionesco în

Am citit cu amuzament textul lui Liviu Antonesei despre situația “ionesciană” legată de centenarul marelui dramaturg. Nu știam că doamna Marie-France Ionesco, fiica scriitorului, depune eforturi disperate pentru trecerea neobservată în România a aniversării a 100 de ani de la nașterea tatălui (data exactă este 26 noiembrie). Din dorința de a-l celebra doar în spațiul francez, domnia sa a pus interdicții ciudate privind jucarea pieselor lui Eugen Ionescu pe scenele românești sau privind reeditarea unor scrieri la editurile românești.

 

Cât de absurd! Cum să împiedici celebrarea lui Ionesco în România?! Păi nu este autorul Rinocerilor pe buzele tuturor anul acesta? Nu spunem de trei ori pe zi, mai ales acum în noiembrie aniversar, că trăim în teatrul absurd inventat de domnia sa? Și chiar avem dreptate. Român, francez, paraguayan, Eugen Ionescu este sărbătorit în țara nașterii sale prin muncă, prin fapte... Nu e ușor să creezi absurdul nici pe hârtie, îți trebuie stofă, dar ca să-l eternizezi la nivel de nație e nevoie și de coada dracului. Oricum, nu putea fi decât român cel care a impus acest tip de absurd pe scenele lumii.

 

Singurul lucru care lipsește în România pentru ca absurdul ionescian să fie autentic este umorul. Din păcate, suntem prea încrâncenați în visul în care trăim. Vrem să ieșim cu orice preț, nu mai rezistăm, așa că eșuăm în violență sau în greață de toate.

 

Vă propun spre lectură câteva scene din capodopera Cântăreața cheală (am luat la întâmplare piesa, cred că orice text ionescian are corespondențe în realitatea românească). Vă invit să recunoașteți personajele și situațiile. Și să-mi spuneți dacă România publică din ultimii 20 de ani nu pare o parabolă imensă a acestor scene.

(Titlurile și parantezele îmi aparțin)

 

 

1. Toți doctorii sunt șarlatani. Și bolnavii la fel

(Un dialog despre escrocherie și dezgust general)

 

D-na Smith: E un medic bun. Poți să ai încredere în el. Nu recomandă decît medicamentele pe care le-a încercat pe pielea lui. Înainte să-l opereze pe Parker, s-a operat el însuși de ficat, cu toate că nu era deloc bolnav.

Dl. Smith: Cum se face atunci că doctorul a scăpat și Parker a murit?

D-na Smith: Pentru că operația a reușit la doctor și n-a reușit la Parker.

Dl. Smith: Un doctor conștiincios trebuie să moară o dată cu bolnavul, dacă nu se pot vindeca împreună. Un comandant de navă piere o dată cu vaporul, înghițit de valuri. Nu-i supraviețuiește.

D-na Smith: Nu  poți să compari un bolnav cu un vapor.

Dl. Smith: De ce nu? Vaporul are și el bolile lui...

D-na Smith: Ah! La asta nu m-am gîndit... Poate că ai dreptate... și atunci care-i concluzia?

Dl. Smith: Toți doctorii sînt niște șarlatani. Și bolnavii la fel, cu toții.

 

2. Ce ciudat, ce coincidență: locuim în același pat

(Este dialogul dintre doi soți care, brusc, nu se mai recunosc. Poate avea multe corespondențe în realitatea românească, o lume a complicităților, a promiscuității, și pierderilor de memorie)

 

D-na și Dl. Martin se așază unul în fața celuilalt, fără să-și vorbească. își zîmbesc timid.

Dl. Martin: Mă scuzați, doamnă, dar am impresia, dacă nu mă-nșel, că v-am mai întîlnit undeva.

D-na Martin: Și mie, domnule, mi se pare că v-am mai întîlnit undeva.

Dl. Martin: Nu v-am zărit cumva din întîmplare, doamnă, la Manchester?

D-na Martin: Tot ce se poate. Eu sînt din Manchester!

Dl. Martin: Dumnezeule, ce ciudat! Și eu sînt tot din Manchester, doamnă! Numai că eu, doamnă, am plecat din Manchester acum vreo cinci săptămîni.

D-na Martin: Ce ciudat! ce coincidență bizară! Și eu, domnule, am plecat din Manchester tot acum vreo cinci săptămîni. Am luat trenul de la jumătate după opt dimineața, care ajunge la Londra la un sfert înainte de cinci.

Dl. Martin: Ce ciudat! ce bizar! și ce coincidență! Și eu, domnule, am luat același tren! Locul meu era în vagonul opt, compartimentul șase, doamnă!

D-na Martin: Ce ciudat! și locul meu era tot în vagonul opt, compartimentul șase, stimate domn!

…

Dl. Martin: Știți, în dormitor am un pat. Patul e acoperit cu o plapumă verde. Camera asta cu patul și plapuma verde se află la capătul coridorului, între closet și bibliotecă, stimată doamnă!

D-na Martin: Ce coincidență, ah, Dumnezeule, ce coincidență! Și dormitorul meu are tot un pat cu plapumă verde și se află la capătul coridorului, între closet, stimate domn, și bibliotecă

Dl. Martin: Ce ciudat, bizar, straniu! Atunci, doamnă, locuim în aceeași cameră și dormim în același pat, stimată doamnă. Poate că acolo ne-am întîlnit!

 

3. Suspans mortal: cineva se leagă la șiret!

(Despre senzațional, audiență și alte lucruri importante)

 

D-na Martin: Ei bine, azi mi-a fost dat să văd un lucru extraordinar. Ceva incredibil.

Dl. Martin: Hai, spune, draga mea.

Dl. Smith: Vai, ce-o să ne mai distrăm!

D-na Martin: Ei bine, azi, cînd m-am dus la piață să cumpăr zarzavat…

Dl. Smith: Vai, ce-o să ne mai distrăm!

D-na Martin: Am văzut, pe stradă, lîngă o cafenea, un domn bine îmbrăcat, la vreo cincizeci de ani care...

Dl. Smith: Care ce?

D-na Smith: Care ce?

Dl. Smith: N-o întrerupe, draga mea, ești infectă.

D-na Smith: Dragul meu, tu ai întrerupt-o primul, mitocanule.

Dl. Martin: Sssst. (Soției lui:) Ce făcea domnul?

D-na Martin: Ei bine, o să ziceți că fabulez, pusese un genunchi jos și stătea aplecat.

Ceilalți trei: Oooh!

D-na Martin: Da, aplecat.

Dl. Smith: Nu se poate!

D-na Martin: Ba da, aplecat. M-am apropiat de el să văd ce face...

Dl. Smith: Și?

D-na Martin: Își lega șiretul la pantof.

Ceilalți trei: Fantastic!

Dl. Smith: Dacă nu-mi spuneați dumneavoastră, n-aș fi crezut.

 

4. Degeaba sună soneria: la ușă nu e nimeni

(Despre obișnuința cu absurdul)

 

Se aude soneria de la intrare.

Dl. Smith: Ia te uită, sună.             

D-na Smith: Trebuie să fie cineva. Mă duc să văd. (Se duce să vadă. Deschide ușa și revine.)

Nimeni. (Se așază la loc.)

(Soneria.)

Dl. Smith: Ia te uită, sună.

D-na Smith: Trebuie să fie cineva. Mă duc să văd. (Se duce să vadă. Deschide ușa și revine.)

Nimeni. (Revine la locul ei.)

(Soneria.)

Dl. Smith: Ia te uită, sună.

D-na Smith: Eu nu mai deschid.

Dl. Smith: Dar trebuie să fie cineva!

D-na Smith: Prima oară n-a fost nimeni. Nici a doua oară. De ce crezi că acum e cineva?

Dl. Smith:: Fiindcă a sunat!

D-na Martin: Nu-i un motiv.

Dl. Martin: Cum adică? Dacă se aude soneria la ușă înseamnă că e cineva la ușă care sună ca să i se deschidă ușa.

D-na Martin: Nu întotdeauna. Ați văzut adineauri!...

Dl. Martin: De cele mai multe ori e.

Dl. Smith: Eu cînd mă duc la cineva, sun ca să intru. Cred că toată lumea face la fel și de fiecare dată cînd se aude soneria înseamnă că e cineva.

D-na Smith: E adevărat în teorie. În realitate lucrurile stau altfel. Doar ai văzut adineauri. Bine, mă duc să văd, ca să nu zici că sînt încăpățînată. Dar ai să vezi că nu-i nimeni!

(Se duce să vadă. Deschide ușa și o închide la loc.) Poftim, nu-i nimeni!

 

După cum știți, piesa se termină în extazul verbal al tuturor personajelor! Zeci de replici fără sens de genul: - Ochelarii nu se lustruiesc cu smoală - Mai bine omor un iepuraș decît să cînt la oraș - Se poate demonstra că progresul social e mult mai bun cu zahăr - Jos lustruiala!

Nu vă sună cunoscut?

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News