Romania fara sperante

Tudor Urian - un om la care tin mult - mi-a oferit permisiunea de a prelua pe acest blog un text amar pe care l-a scris recent si pe care as dori sa il cunoasteti si dumneavoastra.

România fără speranțe

Foarte probabil, președintele Traian Băsescu va pierde alegerile din această toamnă, iar PDL va fi scos de la guvernare. Se vede cu ochiul liber că alianța transpartinică 322 funcționează bine-mersi și că ea este cea care dă tonul vieții parlamentare. În mod cert, oricine va accede în turul doi de scrutin al alegerilor prezidențiale (Crin Antonescu, Mircea Geoană, Prințul Radu, Nati Meir sau cine o mai apărea până atunci) va fi susținut de toți ceilalți în lupta cu dușmanul comun, Traian Băsescu. Spre deosebire de referendum, actualul șef al statului nu va mai putea conta nici pe o mobilizare masivă a electoratului neînregimentat politic. Efectele tot mai dureroase ale crizei economice, veșnicul carnaval oferit de unele figuri marcante ale puterii -EBA, Monica Iacob Ridzi și Elena Udrea- și îngăduința sa excesivă în tratarea acestor cazuri se poate spune că au îngropat simpatia reală pe care o bună parte a populației o purta actualului șef al statului. Sincer, în afară de membrii PDL nu mai văd pe altcineva pentru care realegerea președintelui Băsescu să fie o chestiune de viață și de moarte sau măcar un motiv pentru care să îți ratezi o parte din duminică. Guvernarea lamentabilă și selecția discutabilă operată de PDL pentru Parlamentul European au năruit toate speranțele românilor în posibilitățile acestui partid de a transforma România într-un stat cu adevărat european. Păcat pentru cei câțiva idealiști proveniți din fostul PLD, despre care știu sigur că visau la un asemenea proiect, dar care au fost total marginalizați în urma penibilului forfeit al lui Theodor Stolojan.
Întrebarea care se pune acum este: va arăta mai bine România după Traian Băsescu și fără PDL la guvernare? Mă tem că nu prea avem motive de optimism. Mai mult ca sigur guvernul care se va forma după previzibila moțiune de cenzură care va urma alegerilor prezidențiale va fi dominat de PSD. Iar principiul de guvernare ale acestui partid pare bătut în cuie încă de pe vremea trecutului cabinet Năstase: „Totul pentru noi și pentru clienții noștri politici”. Legile vor deveni un moft, Justiția o instituție scut menită să le dea celor aflați la putere dreptate în orice situație, Uniunea Europeană o armată de invadatori în fața căreia trebuie să ne unim toți, bogatul și săracul, râul, ramul. La nivelul guvernului și al fiecărui minister în parte se va reintroduce mentalitatea de cetate asediată. Legea informațiilor de interes public va trebui ignorată, sfidată, emasculată dacă nu abrogată de-a dreptul pentru a nu mai da bătăi inutile de cap. Omerta va trebui să domnească în fiecare instituție. Dezvăluirea unor posibile cazuri de corupție va fi privită ca delictul cel mai grav și, în mod cert va fi aspru sancționat. Fiecare funcționar public va trebui să știe că este plătit de ministerul în care lucrează,că  nu datorează nimic cetățeanului și banului public și că dacă dorește să-și păstreze slujba trebuie să-și țină gura. Presa va fi obligată  să demonstreze mult patriotism și responsabilitate pentru a nu da apă la moară dușmanilor din Parlamentul European care stau cu ochii pe noi. De aceea principala grijă va trebui să redevină „imaginea României în lume”. Orice referință la corupția guvernanților, licitații trucate, procese dubioase, averi imposibil de justificat, apărute peste noapte, nedreptăți flagrante făcute unor persoane, fapte scandaloase (firește, cu excepția celor puse în seama reprezentanților opoziției) vor fi temeinic cenzurate. Poate se vor introduce și niște prevederi legale în acest sens.
Vorba lui Adam Michnik, „parcă nu acesta este modelul de democrație la care am visat”. Nu cumva am exagerat pe ici pe colo, prin părțile esențiale în dezvoltarea acestui exercițiu de imaginație? M-aș bucura să o fi făcut, dar tare mă tem că nu. Pe ce mă bazez?
Zidul transpartinic, impenetrabil, făcut pentru a apăra ceea ce nu este de apărat, imunitatea lui Adrian Năstase în fața legii, și reacțiile viscerale ale parlamentarilor PSD la toate criticile europene privind maniera excesiv de originală în care funcționează justiția la noi sugerează clar un anumit tip de abordare. Cazul ministrului mediului, Nemirschi, nu este cu nimic diferit de cel al ministrului tineretului și sportului, Ridzi, dar partidul domnului Geoană păstrează o respectuoasă tăcere în jurul său, iar ministrul suspectat de corupție își vede liniștit de mandat, în vreme ce omologul său de la PDL este demult istorie. Este aici un fel de bizarerie a istoriei. Toată lumea știe că PSD este moștenitorul politic  principal  al fostelor structuri comuniste. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de faptele trecutului, cei care plătesc sunt mereu ceilalți. După formarea CNSAS primele nume de foști colaboratori ai securității date publicității au provenit din PNL  și PNȚCD, în fruntea listei aflându-se Alexandru Paleologu, Dan Amedeo Lăzărescu și Mircea Ionescu Quintus. Am așteptat cu toții ani în șir următoarea listă, cu cei de la PRM și PDSR, dar ea nu a mai apărut niciodată. Și, mai aproape de zilele noastre, Mona Muscă a fost decapitată politic fără probleme pentru o presupusă colaborare cu Securitatea, în vreme ce oameni care au pe conștiință fapte mult mai clare și mai grave (Dan Voiculescu, Rodica Stănoiu etc.) își văd nestingheriți de treabă. Paralelismul poate merge mai departe cu situația în oglindă Ridzi-Nemirschi, în urma căreia a plătit doar Ridzi.
Reacția halucinantă a PSD la propunerea de elementar bun simț a ministrului învățămânutului, doamna Ecaterina Andronescu de anulare a diplomelor ilegale eliberate de Universitatea „Spiru Haret” demonstrează fără tăgadă că unde-i vorba de interesele unor mahări din PSD, nu-i tocmeală. Nu întâmplător, cele mai vocale voci în condamnarea gestului doamnei Andronescu au fost cele ale lui Mariean Vanghelie (aspirant la o diplomă universitară „la distanță” chiar de la această universitate) și Adrian Păunescu (profesor la Universitatea „Spiru Haret”). Recunoașterea diplomelor obținute pe bani nu poate duce decât la sporirea confuziei de valori din societatea românească, la încurajarea incompetenței, a nepotismului și a clientelismul. O astfel de umflare artificială a numărului celor cu studii superioare va reduce și mai mult șansele României de a deveni o țară normală în europa secolului XXI. Cu siguranță acest lucru nu este însă în măsură să tulbure  conștiințele lui Mariean Vanghelie și ale bravilor gânditori politici din PSD.
Pentru alegători situația este una fără ieșire: Băsescu și PDL au dezamăgit, PSD și Geoană nu inspiră vreo speranță, Crin Antonescu și PNL nu par a avea forța să lupte pentru un proiect viabil de dezvoltare a României, iar restul nu mai contează. Ce rămâne de făcut? Iată o întrebare la care nu pot hazarda să dau un răspuns.

Poate ca veti indrazni dumneavoastra sa oferiti citeva raspunsuri si poate ca unele dintre acestea vor fi chiar tonice...