România· 4 min citire

S-a terminat războiul rece. Feriți-vă și nu vă bucurați!

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 10 nov. 2009, 15:54

Tocmai citeam în paralel două broșurele, una a lui Max Weber, Politica, o vocație și o profesie, o conferință rostită petru prima oară în 1919 (sper să nu mă însel), și una a lui Peter Sloterdijk, Disprețuirea maselor, tradusă în românește în 2002 la Editura Ideea Design&Print, originaulul în germană fiind tipărit în 2000, la Suhrkamp (Din Verachtung der Massen) pentru a verifica în ce măsură pot găsi în operele celor doi, printr-o traversarea rapidă a celor 80 de ani distanță dinre ele, anumite indicii pe care le caut în legătură cu modificarea raportării

Tocmai citeam în paralel două broșurele, una a lui Max Weber, Politica, o vocație și o profesie, o conferință rostită petru prima oară în 1919 (sper să nu mă însel), și una a lui Peter Sloterdijk, Disprețuirea maselor, tradusă în românește în 2002 la Editura Ideea Design&Print, originaulul în germană fiind tipărit în 2000, la Suhrkamp (Din Verachtung der Massen) pentru a verifica în ce măsură pot găsi în operele celor doi, printr-o traversarea rapidă a celor 80 de ani distanță dinre ele, anumite indicii pe care le caut în legătură cu modificarea raportării la idelogii și practici politice în parcursul de la modernitate la postmodernitate. Tot testez de ceva vreme, mental și bibliografic, ipoteza că în strîns concubinaj cu capitalismul postindustrial, democrația politică a luat forma acestuia, desprinzîndu-se ireversibil atît de de forma capitalismului industrial de tip burghez tradițional, cît și de sistemului economic de tip tardiv feudal, în care s-a născut democrația engleză. În fine, prostii!
Și tocmai cînd citeam eu și mă gîndeam mai abitir, mă mănîncă undeva să pornesc nițel internetul, să văd ce mă mai înjură lumea și dau peste SRS și BC stînd de vorbă depre gagici, bani, alea, alea. Rămîn tare uimit. Apoi îmi zic în sinea mea: Opa, deci s-a dat foc la havanele cubaneze cu focos nucleaaaar! Sau, dacă preferați, bombardară Păr Harbuzu'! Sincer, nu m-asteptam. Da' dacă s-a plecat pe panta asta, very well într-un fel! Apăi, de-acum să vezi răzbel, nenică! Apocalipsă integrală politică scrie pe noi! Deja îmi imaginez trupele speciale alergînd către depozitele de muniții și rastele, ofițeri urlînd, piloții turînd avioanele de împrăștiat napalme peste ceafă, mîinile tremurînde ale soldaților încărcînd mitralierele cu puroi, tunarii pregătind obuze cu dosare de 88 mm, lunetiștii încărcîndu-și meticulos pușcoacele cu gloanțe vidia cu amantîcuri și homosexualisme efemere.
Urmează scena barului semnată de Tarantino! Quentin Tarantino! Deci, vă invit în primul rînd să scoateți afară femeile și copiii! Bătrînii puteți să-i lăsați, trebuie să vadă asta. Apoi, cei care vreți să priviți, găsiți-vă un loc ferit, eventual în spatele tejghelei, în locul barmanului sau sub o masă, în orice caz cît de mai ferit și cît mai departe! Va sări mult sînge, venin, puroi, dar și mult cacao pe pereți, pe mochete, pe mobilier. Mare atenție să nu luați între ochi vreun glonte rătăcit cu scuipat sau cu otravă de broască rîioasă.
Nu vă bucurați totuși excesiv fiindcă tot acest măcel presupune două lucruri. E posibil să existe viață după 7 decembrie, dar nu viață politică. Și asta e nasol pentru toată lumea, mă refer aici la oamenii care au nevoie de medicamente, pensii, haleală, salarii. Și b, cineva va trebui să ștergă sîngele și alte body fluids-uri de pe pereți. Și mi-e teamă că în acest moment nu văd pe nimeni dispus să intre în bar, cu mîna la nas, cu mațele întoarse pe dos, ca să scoată leșurile și să curețe scena. Încă nu s-au inventat forensicii politici. Eu cred că democrația e un război civil rece. Cînd însă una dintre tabere fie a ursulețului ex-sovietic, fie a iepurașul ex-american, nu contează, s-a hotărît să apese pe butonul roșu, ne-a cam laut dracu' pe toți. Așa că nu vă bucurați ca bufonii cînd regii decid să pornescă războiul. Stați deoparte, fiți calmi, și nu vă băgați între fronturi. Și, dacă tot s-a ivit prilejul, adăpostiți-vă într-o groapă de obuz, recitiți Erich Maria Remarque, Nimic nou pe frontul de vest, și rugați-vă să nu se pomeniți că sare alături un tînăr dușman, din armata adversă.
Cît despre Dinică, Dumnezeu să-l odihnească! Dar mă gîndesc că poate a fost mai bine pentru el așa. Moartea e cea mai grea dintre toate încercările doar pentru cel ce crede că are o singură viață. Și nu știm noi cîte vieți credea el că are.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Mai multe știri din România