Scriitorii au ales cuvintele potrivite: Băsescu-Bluto, Oprescu-țambalist, Crin-cocker, Geoană-ciorap

Ne-am săturat de comentarii politice fără stil, fără IQ . Așa că am invitat scriitori români tari să intre într-un joc simplu: caracterizați într-o singură frază candidații la președinție. Evident, chestia cu fraza n-a prea ieșit, unii s-au lungit puțin. Dar jocul a ieșit perfect. Invitații (Simona Popescu, Șerban Foarță, Petru Cimpoeșu, T.O.Bobe, Ana Maria Sandu, Lucian Teodorovici, Florin Lăzărescu, Florin Iaru) au schițat din cîteva lovituri de tastatură portrete memorabile ale candidaților.
T.O.Bobe știe ce va face  Geoană după ce va cîștiga alegerile - își va trimite singur o scrisoare de felicitare. În plus, aflăm cu toții de ce ascultă Băsescu muzică populară.

Antonescu: Repetent în facultate, chiulangiu în Parlament, își exploatează aerul de rebel, vrînd să lase impresia că inconsistența ar fi independență programatică. Reușește doar să pară simpatic și agitat ca un cocker, iar lătrăturile lui n-au cum să fie băgate în seamă, chiar și atunci cînd are dreptate. Te aștepți să-și smotocească papucii, să-și facă ferfenițe preșul de la intrare, apoi să se așeze melancolic cu botul pe labe.
Băsescu: E vecinul care te trezește în fiecare dimineață în zori, pentru că mereu are treabă: să schimbe țiglele, să repare scara, să taie lemne, să pilească, să burgheluiască, să nituiască. Toate, pe muzică populară dată la maximum, cu o înjurătură-n colțul gurii. La cîtă energie are, de multe ori România pare o haină prea strîmtă pentru el, însă o strînge și mai mult în jur, încercînd s-o încheie la toți nasturii, chiar dacă riscă să-i rupă cusăturile. Va cîștiga alegerile, după ce, în finala televizată, va pune întrebarea: “Ce blestem o fi, Mirceo, pe poporul român să-și aleagă președinții numai dintre zodii de apă?”.
Mircea Geoană: Mai degrabă stîngaci decît stîngist, lasă tot timpul senzația de neajutorare. I se potrivește apelativul Pinocchio, nu atît pentru minciunelele electorale, cît din cauza aerului pierdut, de marionetă care încearcă să pipăie lumea reală, fără să reușească niciodată s-o cunoască deplin. Pînă și Geppetto îl privește de la distanță, cu un zîmbet neîncrezător întins pe toată fața. E atît de politicos, încît, dacă ar cîștiga alegerile prezidențiale, ar fi în stare să-și trimită singur o scrisoare de felicitare, în speranța că astfel va păstra și fotoliul de președinte al Senatului, nu doar casa de la RAAPPS în care locuia și-n ilegalitate.
Sorin Oprescu: Da, doamnă. Sînt un om de cuvînt, doamnă. M-am hotărît să mă mai gîndesc, doamnă. Și dacă n-aș fi făcut Medicina, tot cuțitar eram, doamnă. Ce-i rău în asta, doamnă? De ce să n-aibă bucureștenii cel mai mare cîrnat, doamnă? Sînt independent, doamnă, vă dau cuvîntul meu. Cum ce-o să fac, doamnă, dacă ajung președinte? O să-mi folosesc influența, doamnă. Vreau să determin guvernul să comande un studiu de fezabilitate, doamnă. Vreau să aflu ce spune poporul, doamnă. Doamnă, dacă poporul vrea, o să aibă și cei mai mulți Moș Gerili din lume, doamnă. De ce să nu se bucure și liber cugetătorii de sărbători, doamnă? Nu anul ăsta, doamnă, că nu-i timp. La anul, doamnă.

Petru Cimpoeșu e dur cu toți, dar a ales unul. Și spune și de ce. (săptămîna aceasta va apărea pe VoxPublica și un interviu cu Cimpoeșu)

Oprescu are toate defectele lui Băsescu și niciuna din calitățile acestuia. Dacă era medic adevărat, rămînea la spital, căci medicina e o profesie de vocație.
Băsescu nu e cea mai bună soluție pentru România, dar în prezent e cea mai puțin proastă. E un incult - dar nici pe ceilalți politicieni nu-i dă cultura afară din casă. Însă problema e alta. Băsescu e un om, dar și un exponent. Ar trebui să ne întrebăm ce forțe reprezintă în acest joc și ce forțe reprezintă ceilalți. Cred că voi vota cu el din simplul motiv că nu-i reprezinta pe Voiculescu, Vântu sau Patriciu.
Deocamdată, Antonescu e o parodie a lui Obama. Chiar așa s-a prezentat el însuși. Dar, dincolo de acest handicap, îmi pare un băiat inteligent, chiar dacă are nume de floare și părul vopsit. Ar putea fi o soluție pentru runda următoare a prezidențialelor.
Geoană joacă un rol care nu i se potrivește deloc. Reprezintă un partid cu mulți oameni de valoare, dar și mai mulți șnapani. L-au băgat în față ca să facă mișto de el. Geoană are permanent un rictus în colțul gurii, parcă ar suferi de ulcer gastric. Asta mă face să cred că locul lui e taman în altă parte decît acolo unde se află – oriunde s-ar afla.

Simona Popescu îl execută în cel mai elegant stil pe "doctor".

Crin Antonescu. Adolescentin (cuvînt cu conotații pozitive, pentru mine). Devine interesant cînd se supără. Parcă ar fi de stînga! (Specific: nu „stînga” de la noi!).
Traian Băsescu. În materie de oameni politici, cea mai mare deziluzie pe care am avut-o după 1989. Credeam că e Popeye Marinarul și cînd-colo parcă e Bluto. Seamănă cu o iguană. E neclintit. Și rece. Chiar dacă, paradoxal, are lacrima ușoară, cum se zice, dansează în mulțime sau vizitează biserici.
Mircea Geoană. Are mai degrabă alura unui politician de dreapta. Joacă un rol care nu i se potrivește. Nu are destul patos, nu are entuziasm, nici disperarea unui om de stînga veritabilă. Ca să fie mai clar, pentru mine un intelectual de stînga ar fi unul care să aducă puțin cu Slavoj Zizek.
Sorin Oprescu. Nu-mi plac acei doctori care tutuiesc pacienții. Nu-mi plac oamenii politici care se comportă ca unii doctori.

Ana Maria Sandu știe de ce nu prea e luat Geoană în serios. Pentru că e tare în animație.

Traian Băsescu: un amestec pervers de putere și kitsch. Cred că discursul lui de om dintr-o bucată nu mai ține. Bîlciul politic pe care l-a întreținut ne va costa scump în continuare.
Crin Antonescu: Nu e o figură “rodată” în peisajul politic românesc, ăsta ar fi marele atu. Nu știu dacă discursul lui electoral poate prinde la mase.
Sorin Oprescu: un habarnist cu tupeu. Combinația de domn doctor care n-are frică de dușmani și spune apăsat lucrurilor pe nume a mers o dată la alegerile pentru primăria capitalei. Și s-a dovedit că pacientul e mort în păpușoi.
Mircea Goană: are ceva de personaj de desen animat. Se agită, dă din mîini și din picioare, dar nu-l prea ia nimeni în serios.

Florin Lăzărescu are un deja-vu cu orchestra de pe Titanic.

Văd actuala echipă de candidați pentru Cotroceni ca pe-o orchestră freaky de pe Titanic: cu Antonescu – pianist de jazz, Geoană – trîntitor de talgere, Oprescu – țambalist de-al nostru din popor, Vadim – trompetist de fanfară militară și cu Băsescu – dirijor întors cu fața către public și, evident, căpitan de vas în același timp. Aaa, plus Becali, care le lipește bani pe frunte...

Lucian Dan Teodorovici explică de ce nu e Băsescu fin și e Geoană pesedistul perfect.

Sorin Oprescu este, indiscutabil, omul care a participat la cele mai multe competiții electorale dintre toți chirurgii români.
Traian Băsescu ar fi fost cu adevărat un fin, dacă n-ar fi ales să joace mai mereu rolul de naș, în politică și nu numai.
Mircea Geoană este prototipul pesedistului perfect pentru binele țării, adică unul care participă la competiții, dar nu cîștigă niciodată.
Crin Antonescu a dovedit în ultima vreme că se poate să fii foarte vizibil din poziția de lider al grupului parlamentar liberal, dar aproape invizibil ca șef al PNL și candidat la președinția României.
Gigi Becali la Palatul Cotroceni ar însemna un spectacol din nefericire demn de România, cel puțin de acea Românie care ni se-arată pe la televizor.
Corneliu Vadim Tudor este politicianul pe care oricine și l-ar dori drept contracandidat în turul al doilea la prezidențiale.

Florin Iaru i-a expediat în două minute la telefon pe toți. Și am mai avut și timp să mai vorbim despre una-alta.

Băsescu: Drumul spre iad este pavat cu bune intenții.
Antonescu: Dacă n-ar fi atît de leneș, ar fi normal.
Geoană: Poți să-l întorci ca pe o mănușă, el tot ciorap e.
Oprescu este iepurele din mîneca lui Geoană pe care îl scoate Băsescu.

Șerban Foarță, poetul jocurilor prin excelență, a avut de data asta o singură dorință serioasă – aceea de a-și descrie candidatul preferat și atît:

Crin Antonescu e un om realmente din interiorul unei lumi neumbrite de relații dubioase cu vechiul regim și pentru că sînt convins că un președinte nu trebuie să fie neapărat zmeul din poveste care dă cu buzduganul unde și cînd apucă. Nu trebuie să fie nici Iorga – care a fost premier și a fost rău. Îl prefer pe Crin Antonescu și pentru finețea cu care cred că va fi capabil să rezolve problemele spinoase. Nu e obligatoriu să tai nodul gordian cu sabia, mai inteligent e să deznozi ghemotocul.