Rar mi-a fost dat să văd bătrîn mai încîntat de sine însuși decît Silviu Brucan. În 97, începuse să se zaharisească: nu mai avea mersul lui spornic cu pași mici, implacabili, dar își freza optimist cele cîteva fire de păr, iar pe stradă răspundea zîmbitor la saluturile necunoscuților. Vine, după multe insistențe, la o emisiune la Europa Liberă. „Lasă, dragă, ce eu nu știu că mă atacați?!” Păstrase totuși Europei Libere o anumită recunoștință pentru difuzarea Scrisorii celor șase, pe vremea lui Ceaușescu. Emisiunea era înregistrată. Mă întreabă
Rar mi-a fost dat să văd bătrîn mai încîntat de sine însuși decît Silviu Brucan. În 97, începuse să se zaharisească: nu mai avea mersul lui spornic cu pași mici, implacabili, dar își freza optimist cele cîteva fire de păr, iar pe stradă răspundea zîmbitor la saluturile necunoscuților. Vine, după multe insistențe, la o emisiune la Europa Liberă. „Lasă, dragă, ce eu nu știu că mă atacați?!” Păstrase totuși Europei Libere o anumită recunoștință pentru difuzarea Scrisorii celor șase, pe vremea lui Ceaușescu. Emisiunea era înregistrată. Mă întreabă cînd se difuzează, îi spun. Apoi cum soția mea venise să mă ia cu mașina, îmi vine o idee. În loc să-i chem un taxi lui Brucan, îl întreb dacă ar avea ceva împotrivă să-l ducem pînă acasă. Soția mea îi fusese studentă, după ce fusese tras pe dreapta și i se dăduseră niște cursuri de socialism la medicină. Dau ei ochii unul cu altul, jos la mașină. Daniela îi spune că a fost studenta lui. „Da, dragă, la Medicină. Dumneata nu te-ai schimbat.” Ne urcăm în mașină. „Facem un ocol prin Dămăroaia sau mergem direct în Primăverii?” îl întreb. „Nu mă amuză...” zice. Îl întreb off the record ce părere are, mai nou, despre Iliescu. „A început să se prostească. Nu te uiți la el?” Constantinescu? „Ăsta nu-i om politic, a ajuns și el la Cotroceni și se miră.” Cînd s-a rupt de Iliescu? „După ce s-a înconjurat de yesmeni. Ăștia îi plac.” Constantinescu îi cere consultații, ca analist? „Vorbește prea mult, ca să mai aibă timp să și asculte.”
Il depunem pe Brucan pe strada Heleșteului și mergem acasă. Daniela îi spune soacrei mele că l-a dus pe Brucan în Primăverii. „Cu mașina noastră?” întreabă soacră-mea alarmată. Da, îi răspunde inocentă soția mea. „Brucan a vrut să mă dea afară din facultate și voi îl duceți acasă cu mașina noastră?” Matusalemicul Brucan îi fusese profesor de filosofie și soacrei mele, la Construcții, în anii 50. Pe atunci slujea devotat regimul și n-avea ochi să vadă putregaiurile burgheze care se strecuraseră în rîndul studențimii.
