Sinceritatea de turnător a istoricului academician Florin Constantiniu

Ridicol la prima vedere, sinistru la cea de-a doua acad Florin Constantiniu. Să scrii „O istorie sinceră a poporului român” şi să n-ai un minim acces de sinceritate personală, pentru a recunoaşte că ai colaborat sub pseudonim la istoria contemporană a României realizată de Securitate! Nu ştiu de ce nu mă miră dezvăluirea făcută de Şerban Rădulescu Zoner că acad. Florin Constantiniu turna la Securitate cu numele de cod "Chris". Din cauză că istoricul are o tincturare naţionalistă specifică celor care au avut relaţii apropiate cu Securitatea? (În cazul său şi cu Ilie Ceauşescu.) Din cauză că în apariţiile sale publice părea „hăţuit” de ceva? I-am citit cărţile, scrupulos documentate, dar lipsite de strălucire, scrise cu acel, cum să-i zic, exces de modestie al istoricului care pe vremuri a preferat să-şi dea peste mînă decît să iasă din linia Partidului. Mă miră insă că dacă Florin Constantiniu tot a recunoscut, într-o şedinţă deschisă publicului, că dădea informaţii la Securitate, nu şi-a asumat şi răul pe care l-a făcut colegilor săi de la Institutul de Istorie. Ba chiar a încercat să explice că turnătoriile făceau parte din fişa rolului său de secretar de partid al institutului. Si că, deci, n-ar trebui să fie considerat informator. Sindromul Laurenţiu, patru pseudonime, a mai făcut o victimă la Academia Română. Aşa că, de fapt, n-ar trebui să mă mire această sinceritate cinică de informator a acestui, în aparenţă, blînd academician.