articolul din Money Express de saptamina asta... n-ar fi rau sa ne gindim putin cum ar arata azi un superman. e important.
DVD-ul se strică puțin după termenul de garanție. Mașina începe să scoată un sunet ciudat, dar niciodată la service nu va exista ceva în neregulă cu piesele care sînt prevăzute gratuit. Cum să te descurci prin jungla garanțiilor? Cum să fii un cetățean model?
Toate s-au digitalizat, supertehnologizat. Nu mai ai nicio scuză a lipsei de informație. Copiii visează prin somn cum ating cu gingășie ecranul unui Iphone. Toate marile cîștiguri ale tehnicii
articolul din Money Express de saptamina asta... n-ar fi rau sa ne gindim putin cum ar arata azi un superman. e important.
DVD-ul se strică puțin după termenul de garanție. Mașina începe să scoată un sunet ciudat, dar niciodată la service nu va exista ceva în neregulă cu piesele care sînt prevăzute gratuit. Cum să te descurci prin jungla garanțiilor? Cum să fii un cetățean model?
Toate s-au digitalizat, supertehnologizat. Nu mai ai nicio scuză a lipsei de informație. Copiii visează prin somn cum ating cu gingășie ecranul unui Iphone. Toate marile cîștiguri ale tehnicii conviețuiesc pașnic cu vrafuri-vrafuri de hîrtii. Orice peticuț de chitanță, bon, factură, hîrtie ștampilată, orice trebuie păstrat cu mare grijă. Dacă se strică ceva oarecum nou avem dreptul să profităm de dreptul la o garanție. Toată industria pare să se învîrtă în jurul unei științe exacte a estimării timpului de garanție. DVD-urile se strică puțin după ce expiră termenul. Electrocasnicele sînt destul de ieftine astfel încît să-ți piară cheful să mai colecționezi trei vrafuri de documente pentru o bună comunicare cu cumpărător-vînzător. Mașina poate avea o garanție a motorului de 2-3 ani, să zicem. În acest interval, reviziile se vor ocupa întotdeauna de acele părți de mașină care nu sînt în garanție. Cînd toate lucrurile semi-noi se strică, urmează marea aventură a scotocitului prin hîrtii.
Abia în acel moment începi să citești contractele cu mare atenție. E un ritual al inflamării și al “intrării în drepturi”. Îți dai pumni în cap că ai pierdut diverse hîrtiuțe, suni la oamenii care ar trebui să protejeze consumatorul, te inflamezi și, după două zile de nervi, îți dai seama că un mixer de două milioane jumate care s-a stricat după prima lună nu merită atîta atenție nici stricat, nici funcțional. Deși 70 de euro înseamnă ceva oriunde în Europa asta. Dacă produsul e mai scump, dacă e vorba despre mașina ta în leasing, de doi ani vechime, nervii se pot răspîndi uniform pe luni de zile, în funcție de ce jocuri ale minții îți mai rezervă cei de la service, cei de la compania care ți-au dat-o și tot așa.
Un cetățean model ar trebui să stea pregătit, cu dosarele gata pregătite, și să-l atace decisiv pe acela care vinde cu nepăsare obiecte de o calitate incertă. Uneori visez că aș putea renunța la job doar ca să mă cert cu acele companii pentru care 70 de euro nu înseamnă nimic. Apare acel sentiment sfredelitor de păcălici, de om cu bunul-simț violat, care intervine îndată ce realizezi că ai mai cheltuit ceva (nervi plus bani) pentru nimic. Nu există răscumpărare pentru așa ceva. În labirintul hîrțogăriilor nimeni nu se mai simte sigur pe drepturile lui. E ușor să spui că ți se cuvin diverse chestiuni abstracte precum garanții, obligația la informare corectă, libertatea de a chestiona vînzătorul în legătură cu orice produs. Tot muntele de drepturi se prăbușește îndată ce te apuci să cauți acea chichiță fatală din contract.
Încep să cred că jungla de drepturi prin care am început să deschidem ochii are drept fundament tocmai faptul că un om normal n-are cum să-și revendice nici măcar zece procente din tot noianul de chestii care i se cuvin. Teoretic trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, practic ni se pot întîmpla cele mai aiurea lucruri, putem fi furați pe față, putem fi violentați, putem fi rapid coborîți în comuna primitivă. Cîteva exemple. Sînt un cetățean integru, nimeni nu se poate atinge de mine pe stradă. Dar, cînd văd cum poliția acceptă și cultivă micile violențe cu voioșie în diverse zone din București sau din țară și văd în același timp cît de complicat ar fi să primești dreptate de la justiție, evident că mă voi obișnui să trec peste micile nereguli. Cînd sînt îngropat în 30 de pagini de contract pentru un împrumut modic de la o mare bancă, evident că n-o să-l citesc și o să mă las copleșit de respectul funcționarului și comisioanele aberante. Cum ar fi să angajez un avocat bun și scump pentru a-mi demonstra drepturile într-o cauză măreață și penibil de ieftină?
Nu e timp fizic, nu sînt nervi pentru atîta justiție. Supereroii celebri, de la Superman, la Batman, au superputeri dintr-o criză inițială de isterie. Mai toți încalcă legea. Nu există supererou care să nu-și încarce cazierul cu tot felul de fapte ilegale. Dar nu e întîmplător așa, legea și respectarea ei pot provoca deseori exasperare. Și îl provoc pe scriitorul cu cea mai mare imaginație de pe lumea asta să imagineze acel supererou de care avem nevoie acum, eroul în robă, nu în pelerină. Un adevărat Superman al zilelor noastre ar trebui să fie avocatul care să țîșnească din senin și pe gratis și să ne cîștige înapoi acele mici drepturi care ne scapă printre degete zi de zi.
