Îmi pare rău că am așteptat cu observația asta până când și-a anunțat Sorin Oprescu candidatura pentru Cotroceni, sigur se va găsi cineva să interpreteze. Dar să observăm ce aveam de observat. Într-o zi, primarul Capitalei a scos Dali din parcări. După autostrăzi suspendate, băncuțe croite după asemănarea Ozanei cea frumos curgătoare, baba oarba cu contracte reziliate prin Centrul Istoric și aceleași străzi purtând pecetea incompetenței lui Videanu, am crezut că pot să împrumut de la Turcescu o bilă albă, prima pe care i-ași fi dat-o lui Oprescu.
Înainte de
Îmi pare rău că am așteptat cu observația asta până când și-a anunțat Sorin Oprescu candidatura pentru Cotroceni, sigur se va găsi cineva să interpreteze. Dar să observăm ce aveam de observat. Într-o zi, primarul Capitalei a scos Dali din parcări. După autostrăzi suspendate, băncuțe croite după asemănarea Ozanei cea frumos curgătoare, baba oarba cu contracte reziliate prin Centrul Istoric și aceleași străzi purtând pecetea incompetenței lui Videanu, am crezut că pot să împrumut de la Turcescu o bilă albă, prima pe care i-aș fi dat-o lui Oprescu.
Înainte de a continua, trebuie să spun că afacerea Dali mi s-a părut întotdeauna că aduce mai mult a extorcare decât a serviciu public. Aversiunea a sporit din momentul în care au mutat vreo sută de metri baraca cu barieră din fața Operetei , ocupând tot ce însemna trotuar în jurul Teatrului Național. Atât, nici un om angajat în plus, nici măcar o linie trasă pe aflat. Eu, care îmi mai lăsam acolo mașina peste weekend, am descoperit că berea s-a scumpit brusc cu vreo 3-400.000 de lei vechi. Și am zis de rău despre doamna Udrea, în răposata “Pe repede înainte” din răposatul Cotidianul (oooops, asta a fost o răutate), doamna Udrea m-a sunat să-mi spună că n-are nici o treabă cu Dali, eu n-am crezut-o, în fine, să revin la Oprescu. Mă, uite că omul chiar poate să facă și altceva decât miștouri ieftine. Totuși, n-am fost 100% convins, și sper că înțelegeți de ce, abia când i-am văzut pe cei de la Dali strângând taraba de la TNB am pus mâna pe telefon să-l sun pe Turcescu. Bine că tomanecredinciosul ce sunt a amânat pe a doua zi să sune.
Era spre seară, tot pe la TNB (sa nu fie confuzii, mergeam la Motoare, nu la teatru), parcam. O voce, să zicem gravă, îngână: parcarea, domnu’. Da, bine, știu că vocea gravă nu e din filmul cu îngânatul, dar suna bine. Ce parcare, domnu’. Păi, parcarea. Te-a trimis Oprescu? Tace și privește mașina. Ochii lui descriu o linie perfectă, de la aripa din spate spre cea din față. Dacă îmi găsesc mașina zgâriată, te…nu știu ce să-I zic că-i fac. Dată fiind huiduma tuciurie care de la începutul scenei se apropie câte puțin, opțiunile mele sunt foarte reduse. Plec țanțoș, însă cu inima cuprinsă de temeri negre ca vopseaua intact a mașinii. Nu mi-a zgâriat-o, cred că l-am pus pe gânduri cu urma să pățească, dar scena s-a repetat seară de seară, în fiecare weekend, chiar și pe zi, în parcările rămase fără odiosul lor stăpân. Familii întregi au luat în stăpânire bucățile de asfalt liber. Același defunct Cotidianul (iar am făcut gluma asta?) a descoperit și cauza: Primăria Capitalei nu mai avea voie să facă angajări, chestiune pe care domnul primar nu a luat-o în calcul când și-a umflat mușchii.
Dacă în fața Dali simțeam revoltă, sentimentul în fața noilor încasatori este de umilință. Și nimic nu poate fi mai rău pentru un politician, primar general în cazul nostru, decât să ajungă votantul să plângă după cei pe care îi înjura.
Încheiere
Evident, situația dată nu e numai din vina lui Oprescu, polițiștii stau la pândă pentru a prinde câte un nefericit care vorbește la telefon, în vreme ce, la numai câțiva metri de ei, bucureșteanul plătește taxa pe vopseaua intactă a automobilului. Despre asta, altădată.
