In urma cu citeva zile, trimiteam la un text al lui Mircea Cartarescu despre, sa zic asa, inutilitatea candidaturii lui Traian Basescu pentru un al doilea mandat de presedinte.
TRU ii raspunde lui Mircea Cartarescu intr-un text de colectie:
Argumentația lui Cărtărescu nu caută formele posibile ale viitoarei realități politice românești ci pare, mai degrabă, îndrăgostită de obligația dezastrului. E de notat că în proiecția politică a lui Cărtărescu nu există variabile sau necunoscute: Europa, modernizarea globală, lume exterioară ostilă sau favorabilă, procese supranaționale, progres general sau evoluție individuală. Singura forță activă e căderea. Adică un determinism pe care autorul îl simte, îl înțelege foarte bine dar nu îl contrazice și nici nu îl poate vedea contrazis.
Acesta e punctul care face din linia de observație pesimistă a ultimilor 150 de ani o analiză depășită și condusă de propriile predispoziții. Mircea Cărtărescu devine, alături de ceilalți remarcabili comentatori ai eșecului românesc, observator și participant. Căci esența acestui diagnostic persistent presupune un pacient perpetuu bolnav. Desigur, Cărtărescu nu dorește românilor o istorie rea și neîmplinită. Însă își dorește, în secret, postura de crainic al răului românesc. E, adică, un colecționar de impasuri publice, pentru că fiind un creator de esență interioară, nu crede în viața publică decît în măsura în care aceasta urmează conturul intern al scriitorului. Paradoxal, acest profil psihologic nu e o excepție, în lumea psiho-istorică românească. În genere, tendința de separare individuală e răspîndită. Românii se retrag sau refuză priza socială, fie pentru a se descurca pe noduri și rețele extralegale (pile-relații), fie pentru a plonja în universuri paralele (creatorii de subiectivism delicat). Izolarea e, în ambele cazuri, un reflex. Iată de ce direcția propagată de Mircea Cărtărescu nu e atît de neconformă sau nouă pe cît ar putea părea. Textul lui Mircea Cărtărescu e, în același timp, foarte românesc și prea puțin util emanicpării românești.
Textul il puteti citi integral aici! E (si) o pilda de polemica eleganta de inalta tensiune.
