O seară ploioasă în București se poate petrece <strong>așa</strong>. Cu claxoane, nervi, frustrări și tot tacâmul traficului hiperbolizat de ploaie. Ori, și aici m-aș încadra eu dacă nu aș pleca de la birou după orele de vârf, ascultând piesa ca cea de mai jos. Nu știu dacă v-am mai spus, dar mie îmi place aglomerația pe care ne-am obișnuit să o numim "trafic". Dimineața, în cele câteva zeci de minute ce-mi sunt trebuincioase pentru parcurgerea celor nouă kilometri până la Casa Presei, sunt singurele momente ale zilei în care mi se pare ca am timp. Ascult muzică
O seară ploioasă în București se poate petrece așa. Cu claxoane, nervi, frustrări și tot tacâmul traficului hiperbolizat de ploaie. Ori, și aici m-aș încadra eu dacă nu aș pleca de la birou după orele de vârf, ascultând piesa ca cea de mai jos. Nu știu dacă v-am mai spus, dar mie îmi place aglomerația pe care ne-am obișnuit să o numim "trafic". Dimineața, în cele câteva zeci de minute ce-mi sunt trebuincioase pentru parcurgerea celor nouă kilometri până la Casa Presei, sunt singurele momente ale zilei în care mi se pare ca am timp. Ascult muzică aproape pe săturate, îmi amintesc să mai sun câte un prieten uitat, pot fi doar eu cu mine. E drept, de când s-a mai descotorosit traficul de participanți, cam de la începutul anului, am început să am probleme, parcă nu mă mai înțeleg așa bine cu mine. Dar lasă că trece ea și criza. Atât aveam de zis. De fapt, căutam un pretext pentru a vă îndemna să-i dați ascultare lui Tom Waits.
