Mi-amintesc ziua aceea din primăvara lui '77, cînd am mîncat prima dată o banană1. Aveam 7 ani și ciorchinele stătea pe frigider, într-o fructieră albastră, de sticlă. M-am uitat de jos la ele vreo două zile și nu pofteam deloc. Părinții mă îmbiau, spunîndu-mi că e o trufanda, mi-au decojit una și au gustat demonstrativ făcînd "miam, ce bună e!", așa cum fac părinții cînd vor să-i facă pe copii să poftească. M-au convins, am mușcat și am scuipat-o din gură; era dulce-leșioasă; mi s-a părut de nemestecat. A venit apoi, peste vreo cîțiva ani, criza bananelor
Mi-amintesc ziua aceea din primăvara lui '77, cînd am mîncat prima dată o banană1. Aveam 7 ani și ciorchinele stătea pe frigider, într-o fructieră albastră, de sticlă. M-am uitat de jos la ele vreo două zile și nu pofteam deloc. Părinții mă îmbiau, spunîndu-mi că e o trufanda, mi-au decojit una și au gustat demonstrativ făcînd "miam, ce bună e!", așa cum fac părinții cînd vor să-i facă pe copii să poftească. M-au convins, am mușcat și am scuipat-o din gură; era dulce-leșioasă; mi s-a părut de nemestecat. A venit apoi, peste vreo cîțiva ani, criza bananelor și ale tuturor chestiilor de mîncat. Și mi s-a făcut o așa poftă de banane...
Acum vreo cîteva luni, o prietenă bună, Simona Tache, mi-a dat o bucățică de marțipan. Nu mai mîncasem în viața mea marțipan2, tras în țiplă. L-am pus în buzunarul de la rucsac cu gînd sa-l degust mai tîrziu. Azi mi-am făcut curățenie prin gentălău, am dat de marțipan, am ronțăit și nu mi s-a părut cine știe ce; poate doar aroma de sîmbure de migdală. Acum am 39 de ani. Sper să nu urmeze și-o criză de marțipan.
Note
1. banana este o o fructă care crește în bananier; termenul provine din limba soso, vorbită în Guineea, și habar n-am ce înseamnă.
2. marțipanul este un fel de pastă întărită în diferite forme, dulce foc; e făcut din făină de sîmburi de migdale, albuș de ou și zahăr; călătoria cestui cuvînt prin limbi, pînă a ajuns pe limba noastră, și ca gust și ca termen, e mai lungă; de plecat, a plecat se pare din aramaică (mautăban, care înseamnă "unu care șade" și vine de la verbul wataba, a ședea), apoi, pe vremea cruciadelor, a devenit numele unei monede, care-l reprezenta pe Iisus șezînd pe un tron. Mai departe, a ajuns în gura venețienilor, care au zis matapan unei zeciuieli în modena respectivă pe care trebuia s-o dea ca impozit; de-aici, s-a transformat în marzapane, care era o cutie în care intra fix o zecime de baniță. Numai că, mai apoi, oamenii au început să pună în cutia aia o dulcegărie mediteraneană, pe care o făceau italiencele, mai ales călugărițele pare-se, din, exact, ați ghicit, sîmburi de migdale, ou și zahăr și căreia i s-a spus, în sfîrșit, marțipan, de-abia cînd numele dulcegăriei a ajuns în gura nemților, care nu prea mestecă bine vocalele palatale. Imediat după vin, firește, dragă neamțule!