Mă așteptam ca Ion Iliescu, cel care are pe conștiință destine frînte în pușcărie după Revoluția din Ungaria și care în iunie 90 a făcut pe strategul minerilor lui Cozma și al securiștilor infiltrați printre ei să-l atace pe Gabriel Liiceanu după textul său apărut în Cotidianul. Nu m-a mirat nici reacția antiLiiceanu a lui Nicolae Văcăroiu. M-a dezamăgit în schimb lipsa de reacție a unor intelectuali care în particular nu mai știu cum să-l perie pe Liiceanu, sperînd că se va auzi că au făcut-o, dar care azi, cînd le-am cerut o declarație publică, ba erau
Mă așteptam ca Ion Iliescu, cel care are pe conștiință destine frînte în pușcărie după Revoluția din Ungaria și care în iunie 90 a făcut pe strategul minerilor lui Cozma și al securiștilor infiltrați printre ei să-l atace pe Gabriel Liiceanu după textul său apărut în Cotidianul. Nu m-a mirat nici reacția antiLiiceanu a lui Nicolae Văcăroiu. M-a dezamăgit în schimb lipsa de reacție a unor intelectuali care în particular nu mai știu cum să-l perie pe Liiceanu, sperînd că se va auzi că au făcut-o, dar care azi, cînd le-am cerut o declarație publică, ba erau răciți, ba nu-și găseau cuvintele, ba aveau altceva de făcut decît să-l susțină pe autorul Apelului către lichele.
„Intervenția unei mari conștiințe care nu se dezmite.” îmi spune cineva. „Pot să te citez?” întreb.”Nu, aș vrea să-ți dau o intervenție mai elaborată.” „Dă-mi-o.” „Nu pot azi, sînt în niște ședințe.”
„N-am, citit, doar am auzit.” „Și n-ai timp să citești?” „Ba da, însă n-aș vrea să însăilez ceva la repezeală despre Liiceanu.”
„Nu te supăra, dar mai am de scris un articol, și nu mă simt în stare să mă adun, să-ți dau un text care să mă reprezinte.”
„Ce i-a venit lui Liiceanu? Iar începem cu lichelele?”
„Crede-mă, sînt răcit de nu-mi simt capul.”
Pe unii dintre cei pe care i-am sunat, miercuri, i-am căutat la telefon și atunci cînd în „Ziua”, anul trecut, a pornit campania de defăimare a lui Liiceanu. Și tot așa: ba răciți, ba cu alte griji pe cap, dar, nu uitau să precizeze, cu sufletul alături de Liiceanu. Atunci, oameni care au scris de multe ori împotriva lui, au protestat public împotriva mizeriilor publicate în „Ziua”,
în vreme ce admiratori ai săi „pe viață” îmi explicau că nu e demnitatea lor să polemizeze cu un Ion Spânu sau cu ziarul care l-a publicat. Azi, tot așa – „Eu nu polemizez cu Iliescu.” Cine ți-a zis să polemizezi cu el? Tu scrii ce crezi despre Liiceanu. „Nu vreau să-mi apară numele alături de Ilici. Mi se pierde semnătura.”
Asta, cu pierderea semnăturii, mi s-a părut cel mai ingenios refuz dintre toate.
