Vocile Cetății· 2 min citire

”Biden repară greșeala cumplită făcută de Churchill, care i-a  cedat lui Stalin jumătate din Europa”

cristian unteanu

cristian unteanu

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 27 mar. 2022, 15:44

Trăim momente fără precedent, reașezări în viteză ale edificiului puterii mondiale și resorturilor sale profunde, determinând repoziționări violente ale super-puterilor în ceea ce se anunță cel mai important moment de inflexiune al istoriei de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Nu mai există nici politețuri diplomatice și nici jocuri cu lumini și umbre, lupta se concentrează din ce în ce mai mult pe vechi dicotomii arhetipale între Imperiul Binelui/Imperiul Răului, în joc fiind clamată însăși supraviețuirea umanității care, cu orice mijloc și cât mai rapid, trebuie eliberată de perspectiva afundării în abisul totalitarismului și supremației dictaturii.

 

Drept care, ieri la Varșovia, am asistat la un discurs istoric al Președintelui Biden care, desigur vorbind în cadrul crizei ucrainiene, s-a referit de fapt la marele demers pe care-l încep cei de la Washington: încheierea unei bucle începute odată cu cel de-al Doilea Război Mondial, reluând cu intenția de a îndrepta greșeala cumplită făcută de Churchill care i-a  cedat lui Stalin jumătate din Europa, continuând și desăvârșind intențiile fundamentale ale celor două planuri gigantice Marshall și Truman, confirmând, după 30 de ani de așteptare, finalizarea negocierilor Bush-Gorbaciov de la Malta cu confirmarea susținerii totale americane pentru securitatea liniei care desparte în Europa zona euro-atlantică de cea a Eurasiei din umbra Kremlinului.

După 30 de ani, un președinte american vine să spună, pe un ton clar și răspicat, nu numai că țara sa rămâne pe deplin legată organic de NATO și va respecta necondiționat termenii din articolul 5 privitor la apărarea colectivă.

Ce este nou acum e că, fără niciun fel de ezitare, Președintele Biden a spus tuturor că SUA sunt garantul ultim și cel mai important al tuturor acestor garanții de securitate colectivă, mesaj care implică un angajament care, iată, readuce în prim plan rolul reasumat al prezenței americane în Europa și valoarea sa, nu adăugată ci determinantă, în construcția apărării tuturor statelor Uniunii Europene.

Sursa: Cristian Unteanu/Adevărul

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Mai multe știri din Vocile Cetății