Vocile Cetății· 2 min citire

Ion M. Ioniță: ”Și Drulă a turnat gaz pe foc. Falia dintre USR și PLUS, mai adâncă decât oricând”

Ion M Ionita

Ion M Ionita

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 11 feb. 2022, 17:07

Plecarea lui Cioloș nu înseamnă că situația din USR se rezolvă automat. Falia dintre USR și Plus rămâne, mai adâncă decât oricând. Susținătorii celor doi foști președinți, Barna și Cioloș, vor continua să se confrunte.

 

Lipsa de adecvare a partidului în fața noilor provocări legate de prețuri, energie, nu este de domeniul trecutului, USR având nevoie de un alt fel de leadership, decât cel promovat până acum și de Barna și de Cioloș. Cătălin Drulă, ca vicepreședinte ales cu cel mai mare număr de voturi, va prelua șefia interimară a partidului.

 

Impetuos și frust în exprimare s-a remarcat în cadrul fostei coaliții PNL-USR-UDMR ca un critic acerb al liberalilor în propria guvernare. De unde și adâncirea tensiunilor dintre cele două partide și eșecul acestei guvernări, eșec cu mult mai multe cauze și mai de adâncime decât prestația lui Drulă la adresa colegilor liberali. Dar și el a turnat  gaz peste foc.

 

Acum, mulți se gândesc că un personaj de tip Drulă este necesar pentru a scoate din dificultate USR. Nu este o idee lipsită de fundament. USR a ajuns aici din cauza crizei de leadership, un fenomen ce lovește puternic aproape toate partidele importante, de la PNL la AUR.

 

Pentru USR, lucrurile sunt și mai serioase. Configurarea majorității PSD-PNL a dezechilibrat profund scena politică. Opoziția a rămas în seama USR și a AUR, iar din cauza slăbiciunii USR, discursul a fost acaparat aproape în întregime de AUR.

 

Ca partid parlamentar, USR joacă un rol important, iar interimatul lui Drulă se va dovedi esențial pentru viitorul partidului, dacă va mai avea vreunul.

Sursa: Ion M. Ioniță/Adevărul

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Mai multe știri din Vocile Cetății