noiembrie 20, 2009

Băsescu cu un ochi prin dosarele secrete ale Securităţii: Sunt prea mulţi politicieni implicaţi în vânzarea evreilor şi a nemţilor

I-o fi scăpat, o fi fost la plezneală, naiba ştie! Dar preşedintele Traian Băsescu, comandantul suprem al tuturor forţelor armate, „omul cu un ochi mai mare, cu unul mai mic şi cu o şuviţă care flutură în vânt”, a spus-o cu propria-i gură, într-un interviu acordat Academiei Caţavencu, într-un supliment ce-i fusese dedicat.
Preşedintele tuturor românilor din PD-L s-a lăudat din nou cu condamnarea comunismului, ba mai mult şi-a atribuit şi un merit pe care nu îl are, ca urmare a apariţiei Raportului Tismăneanu – şi anume înfiinţarea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. IICCR

octombrie 19, 2009

Lucian Croitoru despre starea economiei: "Stăm bine deocamdată"

Premierul desemnat a acordat un interviu pentru Academia Caţavencu.
A.C.: Biroul ăsta în care sîntem acum e cel care a fost al domnului Boc?
: Nu, nu, domnul Boc are un etaj mai jos. El e încă premierul în funcţie, are în continuare biroul lui.  Cred că ăsta a fost al domnului Nica. Mi l-au dat ca un gest de curtoazie.
A.C..: Aoleo, înseamnă că e plin de microfoane, de-aia vi l-au dat. V-au făcut aici loc, în capcană, pînă la instalare.
L.C.: Pînă la instalare sau în orice caz cît trebuie să

octombrie 15, 2009

Din memoriile lui Nicolae Manolescu, în Academia Caţavencu

Academia Caţavencu publică un fragment din Viaţă şi cărţi.Amintirile unui cititor de cursă lungă, volum de memorii sub semnătura lui Nicolae Manolescu. Pentru că A.C. spune că amintirile criticului literar vor stârni valuri, redăm şi noi un fragment din fragmentul publicat de ei.
Mi-am luat un carneţel (nu se inventase reportofonul) şi stiloul meu Kaweko (nici de pixuri n-auzisem) şi m-am pus pe treabă. Amănuntele le-am uitat. Mai ştiu doar că am descoperit masa de spiritism la care Hasdeu se conversa cu spiritul Iuliei în curtea unui vecin. O folosea ca să toace pe ea

iunie 9, 2009

Una bună de la Caţavencu

Dacă aţi văzut rubricile de sport din weekend sau aţi citi ziarele de profil, aţi aflat că trei jandarmi deghizaţi în popi/călugări s-au infiltrat printre fanii stelişti la mitingul împotriva lui Becali. Iată povestea celor trei (în imagini). Varianta scrisă o găsiţi pe catavencu.ro.

iunie 5, 2009

Adrian Severin. Minte si cind doarme?

Adrian Severin, ieri, la discutia de pe EurActiv, despre prezenta in exces a hidrogenului in apa, o poveste al carei autor incontestabil este: „povestea cu formula apei este un mit”.
Cum vi se pare?

martie 22, 2009

Filantrosmecherii de Dorobanti

Mai ceva ca Darwin, Dragos Vasile explica aici evolutia speciei de smecher de Dorobanti. Cu diferitele variatiuni genetice: pitzi de bambu sau cancanista de profesie.
In asteptarea editiei speciale din Academia Catavencu, mi-am amintit insa de faza de mai jos.

ianuarie 28, 2009

Traian Ungureanu: "Aveti o problema. Relaxati-va!"

„Aveţi o problemă. Relaxaţi-vă. Într-adevăr, există pe lume şi alte lucruri, în afară de obsesia Băsescu. Hai să încercăm împreună. Vă propun o discuţie fără umori, despre flori şi culori.”
Si inca unul: „TRU: Între numeroasele funcţii şi demnităţi prin care am trecut, se numără: Parlamentar. Parlamentar European, Ministru al Culturii, Ministru de Externe. Director al Radioului şi Director al Televiziunii Publice. Am aflat de numirea mea în respectivele posturi, din presă. Însă cel mai mult şi mai mult ţin la statutul de agent MI6, situaţie dezvăluită, cu

ianuarie 21, 2009

Top cele mai sexy 49 de femei din politica romaneasca

Ca sa nu lungesc vorba si sa abuzez de timpul dumneavoastra:
votati aici!
Daca doriti, desigur 🙂