octombrie 24, 2009

Ce se întâmplă în ianuarie?

Oricine va ajunge să conducă guvernul, trebuie să-şi asume un lucru: ieşirea definitivă din politică la sfârşitul mandatului. Peticul de la FMI şi împrumuturile, chiar şi de pe piaţa internaţională, vor mai ajunge, la limită, până după alegeri. După aceea, însă, urmează criza. Da!, cu mai bine de un an întârziere, în România loveşte criza. Ce înseamnă ea:
1. Încetare parţială de plăţi bugetare. Premierul trebuie să decidă cine-şi ia salariile şi cine nu.
2. Reduceri de salarii şi pensii.
3. Concedieri masive şi rapide în administraţie.
4. Evenutal,

octombrie 22, 2009

Ospătar! Câte vase trebuie să spăl după doi ani cu alegeri?

La sfârşitul lui 1992, cursul dolarului a stat la 430 de lei timp de trei luni. Până în martie 1993, a sărit cu 50%, pe fondul inflaţiei galopante. În 1993, preţurile au crescut cu aproape 300%. La sfârşitul lui 1996, dolarul s-a învârtit în jurul pragului de 3.200 de lei. Până în februarie 1997, s-a dublat. În 1997, preţurile au crescut cu 150%. Cu deficite bugetare de peste 4% şi deficite cvasifiscale mai mari de 8%, 1992 şi 1996 au definit noţiunea de “an electoral” în România.
Au urmat 12 ani de pauză. 2000 şi 2004 au fost ghidonaţi prudent de Mugur Isărescu,

ianuarie 30, 2009

An electoral. În loc de reguli de intrebuinţare a acestui blog

Cum bag de seamă că iar se întărîtă treaba – an electoral, de! – nu vă mai bat la cap cu „aşa da aşa nu”. Vă propun o istorioară. Şi vedeţi dvs ce faceţi cu ea,
În „Scrisori provinciale” Ştefan Bănulescu povesteşte despre un calemgiu ambulant care scria în locul necunoscătorilor de carte ce ar fi vrut ei să scrie dacă ar fi ştiut s-o facă. Calemgiul avea ca instrumente de lucru hîrtie, tocul de scris, călimara cu cerneală în care înmuia tocul şi nisip cu care usca cerneala de pe foile scrise. Afacere sigură şi de durată, dar într-o zi calemgiul se