decembrie 24, 2008

Cadoul meu de Crăciun

Ca în fiecare an din ultimii trei, trupa mea preferată, The Killers,  le-a pregătit fanilor o piesă special pentru Crăciun. Au fost ajutaţi de Elton John şi Neil Tennant. Deşi mă bătea gândul să vă cânt eu ceva, am zis că e mai bine să nu vă stric liniştea de Sărbători, e suficientă suferinţa pe care am să le-o provoc prietenilor mei în zilele următoare 🙂 Deci, acesta este cadoul meu pentru voi, „Joseph, better you than me”.
 (click pe imagine)
PS
Nu mă pot abţine, le adaug şi pe cele din anii anteriori. Crăciun fericit!

iulie 16, 2008

Pentru ca m-am saturat de elene sau tariceni

E de trei zile pe youtube si deja se apropie de milionul de accesari. Este ceva ce mi-as dori sa vad pe viu, cat mai curand. Poarta cu sine un strop de geniu si, din punctul de vedere al intereselor mele de moment, bate degetetele Elenei Basescu inmuiate in tus pentru romii din Italia (fata, cu ce fel de aceteona se scot aceasta culoare?) sau promisiunile disperate de salarii minime cat mai mari care le-a anuntat premierul (raul deja a fost facut, iar Tariceanu, inainte de a fi istorie, e un banc prost). E un cadou in avans pentru o zi de sambata ce se anunta insorita. E Radiohead.