noiembrie 16, 2009

Seful investigatiilor de la Catavencu: Stiam de intentia lui Hayssam de a fugi din tara cu 2 luni inainte.

Am discutat azi cu seful investigatiilor de la Academia Catavencu, Catalin Prisacariu, unul dintre cei mai informati jurnalisti in cazul Hayssam, despre care a si scris in nenumarate randuri. Omul avanseaza o noua ipoteza. Hayssam nu e rapitorul celor trei ziaristi. El sustine ca stia de intentia lui Hayssam de a fugi din tara cu doua luni inainte, de la o sursa din zona notariatelor, ceea ce face imposibila ipoteza ca serviciile romanesti n-ar fi stiut si ele. Argumentele lui si multe altele, inclusiv despre procurorul Nastasiu si dezvaluirile sale de azi, in interviul de mai jos.
Ai apucat

iulie 16, 2009

Buscu si Mungiu traduc din Crin Antonescu :)

Doru Buscu, in Acadamia Catavencu, traduce din programul lui Crin Antonescu:
– în loc de „Sunt un om care are forţa de a ajunge într-o funcţie înaltă, iar forţa nu înseamnă agresivitate sau into­leranţă, ci puterea de a crede în ideile tale“ se va citi „Ştiu cel puţin zece gagici bune care, dacă mă votaţi, şi-ar trage-o cu preşedintele“;
– în loc de „Am soluţii. Ele sunt prezentate în program, care nu este un program de guver­nare, ci unul prezidenţial“ se va citi „O vreme n-o să mă mai pot trezi la prânz, da’ bine mă­car că pot să mă culc după

martie 4, 2009

Cei mai sexy intelectuali. O observatie doar

Topul 50 al celor mai sexy intelectuali din Romania realizat de Academia Catavencu e dominat copios, in prima lui parte, de cei de la Dilema Veche.
Iata:
Mircea Vasilescu (locul 1)
Marius Chivu (locul 2)
Andrei Gorzo (locul 4)
Andrei Plesu (locul 6)
Teodor Baconsky (locul 16)
Adrian Cioroianu (locul 19).
Dilema Veche, varianta online, aici!