Magie de-o seară
Monstruosul rege îşi adună oştile. Sunt urâţi ca întunecimile iadului, cu colţii rânjiţi şi bale veninoase curgându-le din gurile diforme. Sunt mulţi. Deşi sunt încă departe, simiţi un fior de teamă, inima se face mică-mică, pielea se încreţeşte, respiraţia trepidează. Se apropie, se apropie, se apropie! Lumină. Orbire. Cu ochii înlăcrimaţi, dar întredeschişi, îi vezi cum dispar, se fac scrum.
Într-o grădină de castel, prinţesa sădeşte melancolie de-a lungul aleilor veştejite. Alesul ei e departe. Sau aproape. Nu ştie, nu-l cunoaşte, dar îl aşteaptă,